Femeie în comă alcoolică, luată cu ambulanța dintr-un parc din Suceava. Femeia de 45 de ani a fost transferată de urgență la Spitalul Județean Suceava.

Luni după amiază, lucrătorii Poliţiei Municipiului Suceava au fost sesizaţi de către cadrele de la UPU Suceava, cu privire la o femeie în comă alcoolică, adusă cu ambulanța.

Pacienta în vârstă de 45 ani, din comuna Vereşti, se află în stare de inconştienţă, fiind diagnosticată cu „intoxicaţie etanolică”.

Din discuţiile purtate cu cadrele medicale, a rezultat faptul că femeia a fost preluată de către ambulanţă din parcul situat în municipiul Suceava, la intersecţia străzilor Calea Obcinilor, bld. 1 Mai şi bld. 1 Decembrie 1918.

Femeia a rămas internată în cadrul Spitalului Judeţean Suceava pentru investigaţii de specialitate şi administrarea unui tratament medicamentos.

Din fişa întocmită de către cadrele medicale, nu rezultă faptul că aceasta ar prezenta urme de violenţă.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ,,vătămare corporală din culpă”, cercetările urmând a fi continuate de către lucrătorii B.O.P. – Proximitate.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.