Femeie în stare gravă după ce, la beție, și-a înfipt cuțitul în burtă sub ochii celor trei copii. Este vorba despre o suceveancă de 34 de ani, care era supărată după ce se certase cu soțul.
După ce s-a înjunghiat, femeia și-a sunat socrul, care, la rândul său, a cerut ajutor la 112.
Rănita a ajuns la Spitalul Județean Suceava cu o plagă înjunghiată penetrantă și cu hemoragie. Medicii au dus-o în sala de operație din cauză că lama cuțitului i-a atins ficatul, organul respectiv fiind lezat.
Din primele verificări efectuate de polițiștii de la Secția Burdujeni, s-a stabliti faptul că femeia se afla la locuința sa împreună cu cei 3 copii minori și, pe fondul consumului de alcool, și-a înfipt un cuțit în burtă, după care l-a contactat telefonic pe socrul său, căruia i-a comunicat cele întâmplate.
Inițial femeia nu a vrut să rămână internată, dar a trebuit să fie internată având în vedere starea gravă în care se afla. Ea a declarat medicilor că s-a înjunghiat din greșeală după o ceartă cu soțul.
În cauză sunt efectuate cercetări de către lucrătorii Poliției mun. Suceava, B.I.C, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „vătămare corporală din culpă”, urmând a se dispune procedural prin Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceava.