Femeie prinsă la volan aproape în comă alcoolică, la Putna. Aceasta a fost oprită de polițiști pentru un control de rutină și a fost verificată cu etilotestul deoarece mirosea puternic a alcool.
Vineri, în jurul orelor 14.20, lucrătorii patrulei de siguranță publică din cadrul Secției 4 Poliție Rurală Gălănești au oprit pentru control un autoturism care era condus pe drumul comunal ”Putna”, pe raza comunei Putna, de către o localnică, posesoare a permisului de conducere valabil pentru categoriile” AM, B1, B”.
Cu ocazia verificărilor efectuate polițiștii au observat că femeia mirosea puternic a alcool. Șoferița a fost testată cu aparatul etilometru, marca Drager 7510, din dotarea Poliției Orașului Vicovu de Sus, rezultatul fiind de 1.03 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Ulterior, aceasta a fost condusă la Spitalul Municipal Rădăuţi pentru prelevarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, care urmeaza a fi soluționat procedural.