La Berchișești va avea loc duminică, 15 decembrie, prima ediție a Festivalului „DULCELE ECOU AL COLINDELOR”. Primăria și Consiliul Local, în colaborare cu Școala Gimnazială Berchișești, organizează evenimentul. Acesta se va derula la Centrul de Cultură, Artă și Tradiție, începând cu ora 14.00.
Primărița comunei, Violeta Țăran a făcut anunțul pe pagina sa de socializare și a precizat că se organeazează acest festival:
Pentru că Primăria comunei Berchișești respectă tradițiile și obiceiurile păstrate din moși-strămoși;
Pentru că Berchișești este o așezare cu oameni credincioși, buni creștini, care nu au uitat de unde au plecat și ceea ce au făcut înaintașii lor;
Pentru că administrația locală a pus cultura și arta întotdeauna la loc de cinste între prioritățile comunei;
Pentru că suntem înaintea marelui praznic al Nașterii Domnului;
Pentru că ne dorim cu toții pace, armonie, liniște și iubire;
Pentru că esența Crăciunului sunt colindele;
Pentru că Berchișeștiul de Bucovina va perpetua de-a pururi moștenirile primite de veacuri;
Pentru că noi privim întotdeauna spre viitor păstrând toate moștenirile trecutului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.