Peste 130 de încondeietori din toată țara au participat la Festivalul Național al Ouălor Încondeiate de la Ciocănești, un eveniment de marcă, inclus în Programul „Paștele în Bucovina”.
Festivalul Național al Ouălor Încondeiate de la Ciocănești, ediția a XVIII-a, desfășurat în zilele de 1 și 2 aprilie, este un eveniment emblematic pentru Bucovina, organizat de Primăria și Consiliul Local Ciocănești în parteneriat cu Consiliul Județean Suceava.
„Anul Ciprian Porumbescu” s-a aflat printre temele evenimentelor desfășurate în această perioadă la Ciocănești în cadrul Festivalului Național al Ouălor Încondeiate, a declarat vicepreședintele Consiliului Județean Suceava – Niculai Barbă.
Pe durata a două zile, Ciocăneștiul a fost gazda unui eveniment de tradiție cu participanți din întreaga țară, care atrage an de an tot mai mulți turiști și specialiști din toate colțurile lumii și la care regăsim antrenată, cu toată energia, întreaga suflare a locului.
Niculai Barbă a explicat că, pentru Ciocănești, Sat Cultural al României, Festivalul Național al Ouălor Încondeiate reprezintă începutul calendarului cultural anual.
În cadrul Festivalului s-au desfășurat concursuri de încondeiat ouă, în aceste zile fiind prezenți la Ciocănești peste 130 de încondeietori din toată țara, au avut loc lansări de carte și un simpozion, tabără internațională de pictură, iar pe platoul Casei de Cultură s-a desfășurat Târgul Meșterilor Populari.
Peste 90 de elevi din județele Suceava, Bistrița, Botoșani, Covasna, Galați și Neamț și-au etalat aptitudinile de încondeietori în cadrul unui concurs interjudețean.
Gospodinele din Ciocănești s-au întrecut într-un concurs al coșurilor pascale, coșurile tradiționale specifice marii Sărbători de Paște cu care familia merge la sfințit în noaptea de Înviere, coșuri din care nu lipsesc pasca, ouăle roșii, cozonacul și preparate din carne și lapte.
„Ciocăneștiul, recunoscut pentru păstrarea tradițiilor și conservarea patrimoniului, surprinde mereu cu lucruri inedite. Este momentul să mă refer astăzi la oul cusut și să aduc în atenția tuturor gastronomia specifică, prin Ciorba ciocăneșteană, marcă înregistrată.
Încondeietoarele din Ciocănești și-au adus contribuția la recăpătarea strălucirii de altădată a Cazinoului de la Vatra Dornei, obiectiv deosebit de important pentru turismul din zonă, care va putea fi vizitat chiar din acest an, odată cu finalizarea amplelor lucrări de renovare și restaurare.
Toată această energie și frumusețea pe care o etalează Ciocăneștiul sunt rodul implicării fiecărui locuitor și al administrației. Recent s-a obținut finanțare pentru proiectul de modernizare a infrastructurii rutiere și pentru proiectul restaurării a opt case cu o vechime mai mare de 100 de ani și s-au depus proiecte pentru mobilier școlar și pentru microbuze electrice”, a precizat vicepreședintele CJ Suceava.
De Florii, la Moldovița, se va derula o manifestare similară, iar de Sfintele Sărbători Pascale, va fi organizat un program deosebit la Suceava, a anunțat Niculai Barbă.
Acesta a precizat că Ciocăneștiul este aproape plin, în perspectiva Sărbătorilor Pascale, iar în tot ceea ce înseamnă pensiunile din Țara Dornelor, procentul de ocupare se apropie de 90%. Același procent se înregistrează în zona Câmpulung Moldovenesc, Vama și Putna.