Fetiță moartă după ce a căzut în râul Moldova, în timp ce se juca.
Duminică, in jurul orei 13:30, părinții unei minore in vârstă de 7 ani din Câmpulung Moldovenesc au sesizat faptul că fiica lor a căzut accidental in apa râului Moldova.
Evenimentul s-a petrecut în jurul orei 13:00 când minora se juca cu un grup de copii și ar fi alunecat.
S-au constituit în regim de urgență echipe de căutare formate din pompieri, polițiști și voluntari, minora fiind identificată în albia râului la mică distanță, în jurul orei 14:15.
Echipajele medicale au preluat minora în stare de inconștiență.
Din păcate în urma procedurilor de resuscitare fiind declarat decesul minorei.
S-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, urmând a fi efectuată necropsia și a se dispune procedural prin unitatea de parchet competentă.
Fetița a fost căutată atât în zona domiciliului, cât și pe malurile râului.
Trupul micuței a fost observat și recuperat din râul Moldova, de un localnic, la o distanta de circa 3 Km fata de locul unde a fost văzută ultima oară.