Fetiță rănită după ce o poartă metalică a căzut peste ea, la Bosanci. Accidentul s-a petrecut luni după amiază, pe când fetița se juca în curtea bunicii sale.
Luni, la orele 14:04, lucrătorii SPR 2 Ipotești au fost sesizaţi prin S.N.U.A.U. 112 de către o femeie din comuna Bosanci, cu privire la faptul că a căzut o poarta peste nepoata sa și aceasta este rănită.
Polițiștii dar și un echipaj SMURD au ajuns la fața locului.
Din cercetări a reieșit că micuța se juca în curtea locuinței bunicii sale. La un moment dat, peste aceasta a căzut poarta metalică de acces în curtea locuinței.
La faţa locului a sosit un echipaj SMURD, care a preluat-o pe minoră şi a transportat-o la Spitalul Judeţean Suceava, având diagnosticul prezumtiv „plagă arcadă stânga și traumatism gleznă dreapta”.
În cauză poliîiștii au înregistrat dosar penal cercetările urmând a fi continuate de către lucrătorii din cadrul Postului de Poliție Bosanci, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „vătămarea corporală din culpă”.