Incendiu devastator, luni noapte, la Fântâna Mare, unde o gospodărie a luat foc. Flăcările se puteau vedea de la kilometri distanță. Au intervenit zeci de pompieri de la Detașamentul Fălticeni și voluntari de la Vadu Moldovei, Cornu Luncii și Baia. Aceștia au intervenit cu 7 autospeciale de stingere. La sosirea echipajelor, ardeau generalizat o casă de locuit și acoperișul altei locuințe din imediata vecinătate, construcții din lemn și lut, din aceeași gospodărie, cu pericol de propagare la proprietățile învecinate. Gospodăria în flăcări nu era locuită, iar în case nu se aflau bunuri materiale. Localnicii au declarat pompierilor că imobilele sunt folosite de către persoane fără adăpost.
Incendiul a fost lichidat după aproape 3 ore. Au ars una dintre casele de locuit, în totalitate, și acoperișul celei de-a doua, pe o suprafață totală de aproximativ 120 mp.
Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost un foc deschis în spații închise făcut pentru încălzire de către persoanele fără adăpost. Acestea au fugit însă de la fața locului. Din fericire, nu s-au înregistrat victime, iar pompierii au salvat restul casei afectate la acoperiș, dar și gospodăriile învecinate, cu bunurile aferente.â

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.