George, un copil de 5 ani are, nevoie de ajutorul nostru pentru a putea fi operat. Asociația Sânge pentru România a făcut public acest caz, familia copilului având nevoie de sprijin material pentru ca micuțul să fie operat și să se bucure de copilărie.
Suma de care familia lui George are nevoie este de 15.000 de euro. Băiatul suferă de o tulburare de spectru autist iar șansa lui de vindecare ar fi cinci operații succesive cu celule stem, efectuate la Viena.
Pentru prima operație părinții s-au împrumutat și cu greu au reușit să returneze banii. Aceștia nu au posibilități financiare pentru a susține și o a doua intervenție, tocmai de aceea au nevoie de ajutorul comunității.
Dacă vrei să îl ajuți pe George, o poți face duminică, 18 iunie. La ora 11.00 va avea loc un cross în zona de agrement de pe malul râului Suceava, ocazie cu care se vor face și donații în bani.
Evenimentul este găzduit de Asociația Club Sportiv TRIB Suceava.
”Noi credem în minuni!
Pentru a fi actorul copilăriei sale, pentru a se bucura de minuni și magie, de jocuri, daruri, dulciuri și vise, Buburuzan Gheorghe Andrei, o minune de 5 ani și jumătate, un mugur de viață, are nevoie de noi.
Împreună îl putem smulge din ghearele unui diagnostic de tulburare de spectru autist, cu comportament hiperkinetic și afectare gravă a limbajului funcțional, care îl ține captiv.
Șansa lui sunt 5 operații succesive cu celule stem efectuate la Viena care promit să îi redea fiecare până la 20% din recuperarea dorită.
Prima operație a avut loc în septembrie 2022 și i-a adus multe beneficii pe partea comportamentală.
Atât medicii cât și părinții sunt încrezători și doresc să continue. Pentru prima operație părinții au împrumutat banii și abia au reușit să îi returneze.Nu își permit financiar să susțină o nouă intervenție.
Pentru îngerașul lor apelează la noi și la mărinimia noastră.Din valori mărunte pot aduna suma necesară operației. Cu fiecare 15.000 de euro anual George poate fi tot mai aproape de lumea reală care ne înconjoară.
Momentan părinții fac sacrificii pentru terapia și tratamentul necesar, plus naveta zilnica din Botoșana către Grădinița specială din Fălticeni, unde George a fost integrat.
Pentru a-și ajuta copilul părinții acestuia au înființat o asociație către care vă încurajăm să donați, fiecare după posibilități.
George merită o șansă!!!
Puteți ordona transferuri către:
Asociația aripi pentru George
CIF 47610137
IBAN : RO05BRDE340SV88337903400
sau puteți completa declarația 230 reprezentând până la 3,5% din impozitul pe salariu în favoarea Asociației:
sau puteți redirectiona până la 20% din impozitul pe profit/ venit al firmei dumneavoastră în baza unui contract de sponsorizare.
Când ne gândim la viață, la copilărie, la vise împlinite, la cât de mulți suntem noi, cei care îl putem ajuta, 15.000 de euro pot fi chiar puțini, însă șansa pe care i-o oferim este uriașă.
Împreună pentru George!!! Nu este niciodată prea târziu pentru o copilărie fericită!!!
Împreună îi putem reda o viață independentă!!!”, este mesajul lansat pe rețelele de socializare. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.