Gheorghe Flutur a prelungit mandatul interimar al echipei de conducere a Spitalului Județean Suceava.
Președintele Consiliului Județean Suceava a semnat dispozițiile prin care se prelungește activitatea membrilor echipei manageriale de la Spitalului Județean de Suceava, începând cu 01.01.2022 până la ocuparea prin concurs a posturilor, dar nu mai mult de 6 luni.
Astfel, Alexandru Calancea, medic specialist în specialitatea cardiologie, se numește în funcția de manager interimar, Dimitrie-Cristian Siriopol, medic primar în specialitatea nefrologie, se numește în funcția de director medical interimar, iar Oana-Lorena Stanciu, asistent medical principal cu studii superioare, se numește în funcția de director de îngrijiri interimar.
Gheorghe Flutur a declarat că actuala echipă a confirmat prin modul în care a fost gestionată activitatea Spitalului Județean Suceava în această perioadă a pandemiei, în special pe timpul valului 4, când Alexandru Calancea a fost și coordonatorul medical pe patologia COVID-19 la nivelul județului Suceava.