Gheorghe Flutur vrea să premieze în cadru festiv sportivii suceveni medaliați la Jocurile Olimpice de la Paris. Anunțul a fost făcut luni de vicepreședintele Consiliului Județean Suceava, Niculai Barbă.
La propunerea președintelui CJ Suceava, Gheorghe Flutur, în prima ședință de Consiliu Județean, cea din luna august, se va propune acordarea Titlului de Cetățean de Onoare al județului Suceava și premierea sportivilor suceveni medaliați la Jocurile Olimpice Paris 2024, în semn de recunoștință pentru performanțele excepționale și pentru promovarea Bucovinei și a județului Suceava în întreaga lume.
O parte dintre medaliați sunt deja Cetățeni de onoare ai județului Suceava, titluri conferite după Jocurile Olimpice de vară de la Tokyo.
“Suntem bucuroși că la Olimpiada de la Paris au apărut nume noi, pentru care ne pregătim să acordăm această distincție.
Este vorba despre Andrei-Sebastian Cornea, originar din Broșteni, campion olimpic la dublu vâsle si Roxana Anghel din Câmpulung Moldovenesc, medaliată cu aur în proba de 8+1 feminin și argint la dublu rame feminin.
De asemenea, ne pregătim să inițiem un proiect de Hotărâre pentru premierea celor 7 suceveni care au luat medalii pentru România la Jocurile Olimpice de la Paris: Andrei-Sebastian Cornea, medalie de aur la dublu vâsle, Nicoleta-Ancuța Bodnar, medalie de aur 8+1 feminin și argint la dublu vâsle feminin, Roxana Anghel, medalie de aur 8+1 feminin și medalie de argint la dublu rame, Maria-Magdalena Rusu, medalie de aur 8+1 feminin, Maria Lehaci, medalie de aur 8+1 feminin, Ionela-Livia Cozmiuc și Gianina-Elena van Groningen, medalie de argint la dublu vâsle categorie ușoară”, a declarat Niculai Barbă.