Gheorghe Flutur anunță că miercuri vor fi semnate mai multe proiecte, în prezența premierului Ciucă.
Miercuri, 24 august, se va semna la Consiliul Județean Suceava, în Sala Unirii a Palatului Administrativ, contractul de execuție a lucrărilor privind Consolidare, restaurare, reabilitare și dotare Palat Administrativ, finanţat de Guvernul României prin Compania Națională de Investiţii (CNI).
Tot mâine, se va semna contractul pentru Construire Cămin Studențesc – Universitatea Ștefan Cel Mare din Suceava, o investiție de 31 de milioane de euro finanțată de Guvernul României prin CNI.
Conform președintelui CJ Suceava, căminul va oferi cazarea unui număr de peste 800 de studenți în peste 400 de camere.
Investiția, compusă din trei corpuri de clădire, va cuprinde și spații pentru administrație, spațiu pentru petrecea timpului liber, spălătorii, săli de lectură și oficii cu locuri de luat masa.
Camerele sunt spațioase și sunt prevăzute cu grup sanitar propriu și dotări specific de mobilier.
De asemenea, mâine se va semna și proiectul privind realizarea unei investiţii Bazine de Înot, municipiul Vatra Dornei, ce cuprinde 3 bazine de înot, un bazin de 13,5 m x 25 m, unul de 10 m x 11 m și un bazin pentru copii.
Investiția propusă va contribui la asigurarea accesului comunității locale la practicarea de activităţi sportive, la învățarea și practicarea înotului, și va contribui la creșterea bazei de selecție în rândul tinerilor pentru performanță în sport.
Gheorghe Flutur spune că  investiția va reprezenta un punct de atracție pentru turiști.
Valoarea contractului este de 9 milioane de euro.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.