Gheorghe Flutur a mers vineri în vizită pe șantiere de pe drumurile județene, porțiuni întregi fiind asfaltate zilele acestea.
Printre acestea se numără și drumul care face legătura între municipiul Suceava și Liteni-Moara, inclusiv zona podului de la Liteni-Moara fiind finalizată.
De asemenea, lucrările pe drumul spre Zaharești se derulează într-un ritm susținut dar și pe drumul Suceava-Dolhasca.
„De dimineață am fost pe drumul județean care leagă Suceava de Liteni-Moara și Berchișești. Vestea bună este că s-a aplicat peste tot un strat de binder, eliminând astfel praful care a creat disconfort locuitorilor.
Se toarnă acum al doilea strat de uzură, iar pentru o aderență mai bună se pune o plasă de aderentă, o membrană specială între stratul 1 și stratul 2.
Deja se lucrează la finisaje, inclusiv zona podului de la Liteni – Moara fiind finalizată. De asemenea, drumul spre Zaharești este în stadiu avansat.
În prezent, constructorul își concentrează forțele în Stroiești pentru finalizarea asfaltării.
Pe lotul Suceava – Ipotești – Bosanci – Udești – Liteni – Dolhasca mai este foarte puțin de lucru în centrul Bosanciului. În 2-3 zile se va turna primul strat de asfalt și acolo, iar drumul axial prinde contur.
Trebuie să recunosc că a fost o concentrare mare de forțe în această perioadă, recuperând mult din termenele inițiale.
Acum aceste drumuri județene sunt artere moderne de circulație, cu șanțuri și lucrări de artă, uneori arătând mai bine decât drumurile naționale.
Îi asigur pe locuitorii de pe aceste trasee că, în cel mai scurt timp, se va circula în condiții normale pe rutele Suceava – Dolhasca, precum și Suceava – Moara – Zaharești – Vâlcele – Dărmănești”, a precizat Gheorghe Flutur.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.