George Șoldan

„Această coaliție de strânsură guvernează doar prin declarații contradictorii”, este declarația deputatului PSD de Suceava Gheorghe Șoldan.

Gheorghe Șoldan a criticat în termeni duri votul negativ dat de către deputații partidelor de la putere în ceea ce privește unele măsuri de sprijinire a sectorului HORECA, greu încercat de pandemie.

Redăm integral declarația de presă a deputatului PSD de Suceava:

„Deputații de la guvernare au votat „împotriva” impozitării zero a HORECA pentru că, spun ei, sunt suficiente măsurile de care aceștia deja beneficiază

Colegii mei deputați de la PNL și USR-Plus din Comisia pentru Politică Economică, Reformă și Privatizare au afirmat, în cadrul dezbaterilor la Proiectul legislativ privind acordarea mai multor facilități pentru industria HORECA, inclusiv scutirea de la plata impozitelor pentru anii fiscali 2020, 2021 și 2022, că măsurile luate deja de Guvern „sunt suficiente”.

Reprezentanții coaliției de guvernare din comisie s-au opus vehement adoptării unor noi măsuri de sprijin pentru industria HORECA. Prin acest proiect legislativ, adoptat de Senat, 40.000 de societăți comerciale care au capital românesc și care au fost afectate de restricțiile pandemiei, ar putea beneficia de scutirea plății impozitelor pentru anii fiscali 2020, 2021 și 2022.

Votul „împotrivă” al celor din PNL și USR-Plus demonstrează lipsă de consecvență, dezinteres și o sfidare directă la adresa HoReCa. În timp ce în spațiul public aruncă texte despre cât de interesați sunt de salvarea HoReCa, în spatele ușilor închise, la vot, am văzut adevărata lor față și modul cinic în care abordează acest segment important al economiei românești.

Această coaliție de strânsură guvernează doar prin declarații contradictorii, ceea ce demonstrează haosul în care duce România. Comportamentul celor de la coaliția de guvernare arată degringolada, lipsa de busolă a celor care ar trebui să mențină un echilibru economic stabil în societatea românească.

Domnilor de la PNL și USR, nu este suficient cât faceți pentru HORECA! Contribuabilii din domeniu au nevoie de sprijin real, concret, direct, nu de lozinci de opoziție. Treziți-vă, sunteți la guvernare! Al treilea val al pandemiei bate la porțile României, iar domeniul HoReCa va fi afectat și mai grav.

Aceste duble măsuri pe care le practicați afectează peste 400.000 de angajați în acest domeniu și o industrie care plătește taxe și impozite importante la bugetul de stat.”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.