“Câte hectare de pădure mai avem în județ?”, este întrebarea lansată de deputatul PSD de Suceava Gheorghe Șoldan, cu ocazia Zilei Internaționale a Pădurilor.
Acesta spune că suprafața pădurilor din județul Suceava s-a micșorat considerabil în ultimii ani și că suprafețe întregi au fost defrișate.
Gheorghe Șoldan declară că legislația trebuie schimbată, pentru a se sista tăierile ilegale de păduri în țara noastră, și face demersuri în acest sens împreună cu ceilalți parlamentari PSD.
Acesta este de părere că trebuie impuse pedepse mai mari și ani de închisoare pentru cei care măcelăresc pădurile.
Redăm integral declarația de presă a deputatului PSD de Suceava Gheorghe Șoldan:
“Astăzi “sărbătorim” Ziua Internațională a Pădurilor, iar ghilimele le-am pus cu bună știință.
E greu să sărbătorești în România ziua pădurilor, când tu știi că în fiecare an se taie ilegal aproximativ 20 milioane de metri cubi în plus, față de cifrele oficiale.
În ritmul ăsta, copiii sau nepoții noștri se vor bucura de pădurile României doar în clipuri video, iar cea mai mare parte din vină va fi doar a noastră, clasa politică.
Apropo, câte hectare de pădure mai avem în județ?
Suprafața pădurilor din județul Suceava s-a tot micșorat în ultimii ani.
Ultimele statistici arătau că ar fi aproximativ 446.000 de hectare de pădure, aproximativ 56% din suprafața județului, dar cine mai știe exact?
Din informațiile găsite pe internet, între 2000, când suprafața era de 580.000 de hectare, și 2018, suprafața s-a redus cu 20%, potrivit unui studiu realizat de către Universitatea din București. Același studiu preciza că nu mai puțin de 114.000 de hectare ar fi fost culcate la pământ, ceea ce echivalează cu o suprafață similară cu cea a orașului Paris.
Alte studii nu am mai găsit de atunci, dar știri cu autotrenuri pline cu lemn tăiat ilegal am tot văzut în presa suceveană. Și câte n-au mai apărut la știri…
Așadar, cine știe câte hectare de pădure mai avem în județ?
Astăzi, de Ziua Internațională a Pădurii, mi-aș dori să modificăm cât mai repede legislația în domeniul silvic.
Eu și întreaga echipă PSD suntem obligați să recâștigăm încrederea oamenilor privind salvarea pădurilor românești.
De fapt, nu ar trebui să fie vorba doar de PSD, ci de întreaga clasă politică, pentru că vorbim de un bun național pe care riscăm să-l pierdem în următorii 10-15 ani.
Vești Bune!
PSD lucrează deja la un set de soluții pentru a stopa furturile din păduri.
Pe lângă impactul major asupra mediului înconjurător, asupra sănătății noastre, defrișările ilegale cauzează pierderi semnificative pentru economia României.
Defrișările sunt la fel de nocive ca actele de corupție și vrem să fie pedepsite la fel.
Pedepse mai mari și ani de închisoare mai mulți pentru corupții care ne măcelăresc pădurile.
De asemenea, este important să sprijinim RomSilva, să creștem capacitatea de monitorizare și control al pădurilor, prin intermediul tehnologiei moderne, cum ar fi dronele și camerele de supraveghere.
Să încurajăm oamenii să cumpere lemn exploatat legal și să dezvoltăm programe de educație și conștientizare pentru comunitățile locale.
Partidul Social-Democrat va susține măsuri de regenerare a pădurilor, astfel încât să creștem suprafața forestieră a țării. Și, implicit, a Sucevei.
Să anunțăm în următorii ani că am adăugat la pădurile Sucevei încă una, cât Parisul!
De Ziua Pădurii, îmi doresc o pădure de care să se bucure și nepoții mei și generațiile care le vor urma!”