Gheorghe Șoldan vrea în județ patru parcuri industriale și locuri de muncă bine plătite, pentru ca tinerii să se întoarcă acasă.

Deputatul PSD de Suceava, care candidează la șefia Consiliului Județean, a declarat marți că cel mai important angajament pe care și-l asumă în calitate de viitor președinte al Consiliului Județean Suceava este ca alături de echipa sa să dezvolt economia județului.

Scopul final este acela de a aduce acasă sucevenii plecați la muncă în străinătate și de a opri exodul tinerilor din județ.

„Credeți-mă că știu cât de greu este să lași în urmă familia, prietenii și locurile dragi în căutarea unui trai mai bun. Avem printre cele mai mici salarii din România. E o realitate, nu vreun slogan de campanie.

Salariul mediu în Suceava este mai mic decât în județele vecine Neamț, Bacău și Botoșani. Potrivit Institutului Național de Statistică, suntem pe ultimele locuri din România la salarii.

Trebuie să schimbăm acest lucru, iar schimbarea începe cu noi, cu 9 iunie 2024.

Alături de echipa mea, îmi propun să aduc la Consiliul Județean o echipă dedicată dezvoltării economice a județului și, implicit, creării de locuri de muncă bine plătite”, a precizat Șoldan.

EChipa PSD îți propune înființarea a patru parcuri industriale în zone strategice ale județului: municipiul Suceava, zona de munte Câmpulung Moldovenesc – Vatra Dornei, zona municipiului Fălticeni și zona Rădăuți – Siret.

Fiecare parc industrial va avea o suprafață de 10 – 20 de hectare, fiind dotat cu toate utilitățile necesare (apă, gaz, electricitate, canalizare) și infrastructura adecvată.

Gheorghe Șoldan spune că se vor oferi facilități fiscale și sprijin pentru accesarea de fonduri europene nerambursabile între 200.000 și 2,5 milioane de euro pentru investitori.

De asemenea, Consiliul Județean Suceava va crea un departament de consultanță specializată pentru a fi alături de investitori în toate demersurile lor.

Comandat de PSD OJ Suceava, Cod Mandatar 21240002

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.