Incendiu de proporții într-o gospodărie din comuna Șaru Dornei, miercuri noapte.
Militarii Detașamentului de Pompieri Vatra Dornei, împreună cu lucrătorii Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Șaru Dornei, au intervenit cu trei autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD B2 pentru localizarea și lichidarea incendiului
La sosirea echipajelor, ardeau acoperișul și mansarda locuinței, precum și două construcții anexe, toate din lemn, cu pericol de propagare la vecinătăți.
În urma incendiului au ars acoperișul și mansarda casei pe o suprafață de aproximativ 100 mp, o bucătărie de vară pe 10 mp și o magazie pe 5 mp.
Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost efectul termic, generat de coșul de fum neizolat corespunzător față de materialele combustibile.