Probleme în mai multe localtăți din județ în urma ploilor abundente de luni după amiază și seară. La Fălticeni a fost rupere de nori și mai multe curți dar și care au fost inundate, în jurul orelor 22.34. Se asemenea, două canale ce aparțin SC ACET Fălticeni au refulat producând inundații în locuințele unor localnici, păsări de curte înecându-se în apa adunată. La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului de Pompieri Fălticeni, care au procedat la decolmatarea celor două canale de scurgere.
Tot în n urma ploilor abundente la 17:30, în municipiul Câmpulung Moldovenesc, pe strada Plaiul Deia s-a produs o alunecare de teren, care în continuare se propagă spre drum, afectând utilizarea acestuia de către proprietarii de locuințe. La faţa locului sunt prezenţi lucrători din cadrul primăriei, respectiv viceprimarul localității, care urmează să intervină cu utilaje și mijloacele necesare pentru limitarea pagubelor. Nu au fost semnalate victime omeneşti sau pagube materiale la locuinţe.La ora 22.36, Poliția Municipiului Fălticeni a fost sesizată prin 112 despre faptul că DJ 208 este inundat. Drumul era inundat pe o porțiune de aproximativ 100 metri între locuința unui localnic și stația de autobuz din localitatea Basarabi. Utilajele din cadrul primăriei Preutești împreună cu alți lucrători au îndepărtat bucățile de lemn și alte reziduuri menajere care blocau podurile. Având în vedere că în zonă au fost ploi torențiale de mare intensitate, podurile din zona sus menționată fiind de mici dimensiuni, nu au putut prelua volumul de apă deversat de pe dealurile din împrejurimi. Traficul în zonă a fost închis până la finalizarea lucrărilor. Nu au rezultat victime, pagube materiale urmând să fie stabilite ulterior de lucrători ai Primăriei Preutești.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.