La inaugurarea primului tronson din A7, Sorin Grindeanu i-a transmis lui Gheorghe Flutur că autostrada va ajunge la Siret.

Declarația ministrului Transporturilor vine după ce Gheorghe Flutur a afirmat că PSD vrea să blocheze proiectul pentru construcția autostrăzii A7 până la Suceava și Siret.

La inaugurarea primului tronsol al autostrăzii, miercuri, au participat Sorin Grindeanu, premierul Marcel Ciolacu dar și președintele Consiliului Județean Suceava – Gheorghe Șoldan.

„Fiindcă tot au fost semne de întrebare puse de domni mai de la nord, așa, foști președinți de consiliul județean, eu mă bucur că săptămâna aceasta primul lot între Pașcani și Suceava a avut termen de depunere.

Există trei oferte în acest moment, pentru că ținta noastră este să ne ducem cu autostrada A7 până la Siret, până la granița cu Ucraina.

Acesta este un lucru important și iată că primul pas a fost făcut. În câteva zile se va închide perioada de depuneri și pentru lotul al doilea, astfel încât, în aceste săptămâni de iarnă relativă, să se poată juriza de către comisie, astfel încât să se dea câștigătorii”, a declarat Sorin Grindeanu.

La rândul său, premierul Marcel Ciolacu a declarat că  “e pentru prima oară când se face dreptate în Moldova, după 30 de ani“.

CMF: 11240017

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.