Hore, cântece și voie bună, în Satul de Altădată de la Cornu Luncii. Duminică după amiază a fost Hora Satului iar oamenii s-au adunat, cu mic și mare să petreacă împreună, ca pe timpuri.

Satul de Altădată de la Sasca Nouă – Cornu Luncii a prins iar viață duminică, atunci când primăria a organizat Hora Satului. Localnicii au venit îmbrăcați în straie populare iar turiștii au rămas impresionați de tradiții și de Satul de Altădată.

Amfitrionii manifestării au fost primarul Gheorghe Fron (cel care vrea să facă din Cornu Luncii un pol turistic) și antreprenorul Marius Ion – care a făcut satul în miniatură după ce timp de doi ani a strâns obiecte vechi, de pe vremea bunicilor.

Și a fost duminică o mare sărbătoare. Oamenii au dansat în hore și au cântat cu artiștii populari după care au gustat din preparate care au încântat publicul.

Satul de Altădată a devenit deja o atracție pentru turiști dar și pentru suceveni. Este un sat în miniatură cu case vechi și care încearcă să renască atmosfera satului românesc de altădată, astfel încât tradițiile și valorile strămoșești să nu se piardă și să fie duse mai departe de noile generații.

Satul în miniatură are căsuța bunicilor, cu tot cu atelierul bunicului, cu covată în interior și război de țesut, cu laiță și cu pereți interiori acoperiți cu covoare țesute.

Doi ani i-au luat celui care a înființat satul în miniatură să strângă obiectele vechi. Cele mai vechi obiecte sunt niște papuci din lemn, vechi de 150 de ani (vezi video).

Sătucul are inclusiv o băcănie, un iaz dar și un loc de joacă pentru cei mici. Producătorii locali vin să își etaleze produsele și să le vândă chiar în interiorul satului.

Duminincă inclusiv turiști veniți din străinătate au cântat, au dansat și au gustat din preparatele tradiționale. Copiii s-au jucat în locul special amenajat pentru ei sau au călărit poneii de la ferma satului.

Vizitatorii sătucului erau încântați și spuneau că au retrăit aici atmosfera satului de pe timpuri, din vremea bunicilor, și că tradițiile noastre nu trebuie lăsate uitării.

Primarul Gheorghe Fron invită iubitorii de frumos și de tradiții care vin în Bucovina să poposească și în Satul de Altădată, mai ales că localitatea Cornu Luncii va deveni una turistică (vezi declarații video).

Tot la Cornu Luncii turiștii pot vizita și Mănăstirea Păiseni, reabilitată de curând și devenită loc de pelerinaj, o bijuterie – grație picturii interioare dar și peisajului mirific în care este amplasată.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.