Una dintre cele mai importante, dar, în același timp, dificile sarcini pentru tinerii părinți este cea de a amenaja un spațiu dedicat copilului. Fie că e vorba de o cameră doar pentru cel mic, fie de un loc în camera părinților, unde aceștia să-l aibă sub permanentă supraveghere, alegerea mobilierului de care este nevoie reprezintă o întreagă poveste.

Cei care au trecut prin această experiență știu la ce ne referim. Suntem convinși că au lecturat zeci de reviste și au navigat pe nenumărate site-uri în dorința de a alege ce e mai bun, frumos și util pentru copilul lor. Au făcut măsurători, au petrecut ore sau zile ca să găsească lucrurile pe care și le doresc sau ceva cât de cât apropiat. În plus, au pus în balanță și partea financiară, pentru că – vrem sau nu să recunoaștem – orice leu contează în aceste perioade deloc ușoare.

Noi, cei de la Carena, cunoaștem aceste eforturi pe care le fac părinții, astfel că am pus la punct o ofertă care să împace gusturi diverse și care să poată fi consultată non-stop, pe site-ul nostru – carena.ro.

Astfel, la noi găsiți tot ce aveți nevoie pentru a amenaja camera sau spațiul dedicat copilului. De la pătuțuri pentru copii și zone de înfășat, până la comode și deulapuri – vă oferim o gamă largă din care puteți alege. Totul disponibil la comandă, astfel încât să fiți siguri că se potrivește exact cu ceea ce vă doriți.

Ne-am gândit și la buzunarul părinților, astfel că am croit prețuri reduse, care să se potrivească oricărui buget.

Pătuțuri pentru copii
Primul pe lista de cumpărături pentru camera copilului este pătuțul. La acest produs vă oferim produse utile și elegante, pe care le creăm la comandă, cu posibilitatea livrării într-un termen de 6-7 săptămâni. Le puteți obține în această perioadă la prețuri reduse și beneficiați de extra-discounturi de 5% – prin folosirea unui cod și de 10% – la plata cu cardul (Mobilpay) sau prin transfer bancar.
Pe lista ofertelor în ceea ce privește pătuțurile pentru copii se află:

– Pătuțul pentru copii Ines Grey – se caracterizează prin simplitate și siguranță și oferă multe soluții practice, având trei niveluri de reglare a înălțimii, margini rotunjite ale grilajelor și oferind ușurință în întreținere. Pătuțul face parte dintr-o colecție universală, potrivită atât pentru fetițe, cât și pentru băieți.
Corpul patului este realizat din plăci MDF de înaltă calitate, iar baza pe care este amplasat corpul de mobilier este din lemn de fag, vopsit cu vopsea sigură pentru copii, care nu provoacă alergii. Montarea se face ușor și rapid pe baza instrucțiunilor detaliate de montaj aflate în colet.

Pătuțul pentru copii Lotta White – acest produs oferă două trepte detașabile într-una din ramele de pat permit intrarea liberă și ieșirea din pat și trei nivele ale cadrului sub saltea, ajustate la dezvoltarea copilului. Pătuțul poate fi transformat într-o canapea prin demontarea uneia dintre rame și permite atașarea unei bariere care să protejeze copilul împotriva căderii din pat în timpul somnului.
Corpul patului este realizat din plăci de lemn laminat de înaltă calitate. Baza pe care este amplasat corpul de mobilier este din lemn de stejar, vopsit cu vopsea sigură pentru copii, iar grilajele sunt din lemn de fag. Balamalele/accesoriile Blum sunt echipate cu un sistem care încetinește închiderea sertarelor – ”soft close”.

Pătuțul pentru copii Pinette – un produs sigur și potrivit pentru copilul tău! Are o structură de lemn în formă de casă care poate fi folosiăt pentru a suspenda jucării, lămpi sau alte elemente care stimulează dezvoltarea copilului. Oferă posibilitatea instalării unei plase de protecție împotriva insectelor sau a unui baldachin care creează un loc de dormit confortabil.
Rama saltelei poate fi așezată la trei înălțimi diferite: cea mai mare este pentru un nou-născut, mediu pentru un copil care stă și se târăște, iar cea mai mică pentru un copil care urcă. Pătuțul are două bare detașabile într-unul dintre cadre, care fac posibilă intrarea și ieșirea din pat, trei nivele ale cadrului saltelei ajustate la nivelul dezvoltării copilului și un sertar încăpător cu role de cauciuc, sigure pentru podea. Poate fi extins până la 160 cm și folosit mai mult, până la vârsta de 10 ani.

Patul pentru copii Lotta Grey – are un design scandinav și este perfect pentru copii sau pentru adolescenți datorită dimensiunilor sale (80 cm x 160 cm), Picioarele patului îi dau un aspect ușor și elegant. Corpul patului este realizat din plăci de lemn laminat de înaltă calitate, iar cadrul picioarelor este din lemn de stejar.

Pat pentru copii Lotta Grey Cabana – este gândit pentru copii sau pentru un adolescent datorită dimensiunilor sale (90 cm x 200 cm), ceea ce înseamnă că alegerea saltelei sau așternuturilor potrivite nu va fi o problemă. Patul dispune de un sertar, pentru depozitarea lenjeriei de pat sau puteți plasa o saltea în interior pentru a servi ca un pat suplimentar – aceasta este o soluție excelentă pentru frați sau oaspeți peste noapte. Sertarul este ușor de tras, chiar și pentru copii.
Structura din lemn în formă de casă poate fi folosit pentru a suspenda lămpi, materiale, perne sau alte elemente care să facă patul cât mai confortabil pentru copii.

Dulapuri și rafturi
În camera copilului aveți nevoie de dulapuri încăpătoare, care să se potrivească în spațiul dedicat celui mic și să fie prevăzute cu spații de depozitare reglabile. La acestea se adaugă rafturi pe care să puteți păstra cutiile cu jucării ale celui mic și care, datorită spațiilor deschise pe care le oferă, să permită păstrarea curățeniei în camera copilului.
Și aceste produse sunt oferite pe bază de comandă – cu posibilitatea livrării în 6-7 săptămâni –, cu extra-discounturi și reduceri importante de prețuri.

Dulap cu două uși și sertar Ines Grey – este un dulap spațios, încăpător și care se potrivește în camera copiilor și nu numai. Oferă într-o parte suport pentru umerașe, iar cealaltă parte cu rafturi de depozitare, care se pot regla după preferințe. Produsul este completat de un sertar, în partea de jos a dulapului, care este echipat cu balamale Blum, cu un sistem care încetinește închiderea sertarelor (soft close).
Dulapul și materialele folosite respectă standardele de siguranță pentru copii. Interiorul dulapului, permite părintelui, sa-l adapteze nevoilor copilului cât și părinților.
– Dulap cu două uși Lotta White – este un dulap încăpător, care oferă într-o parte suport pentru umerașe, iar în cealaltă parte rafturi de depozitare, care se pot regla după preferințe, fiind completat cu un sertar, în partea de jos a dulapului.
Dulapul poate fi montat pe perete și este realizat din plăci de lemn de înaltă calitate, rezistent la deteriorare și umiditate și ușor de întreținut. Balamalele sunt echipate cu un sistem care încetinește închiderea sertarelor (soft close), iar ușile dulapului se deschid cu sistem ”push to open”.

Raft biblioteca Pinette – este locul în care să păstrezi cele mai îndrăgite jucării și cărți ale copilului. Curățenia în camera micuțului va fi păstrată mult mai ușor și datorită spațiilor deschise, care oferă posibilitatea de depozitare a unor cutii cu diverse dimensiuni. La baza raftului, este amplasat un sertar care îi permite părintelui să ascundă unele lucruri de cel mic.
Rafturile sunt protejate împotriva căderii, iar lacul folosit pentru acest produs este sigur pentru copii și nu provoacă alergii.

Comoda și zona de înfășat
Din camera celui mic nu au cum să lipsească zona de înfășat și comoda. Cele din oferta Carena sunt încăpătoare și se potrivesc perfect cu pătuțul, dulapul și celelelalte obiecte de mobilier din colecțiile pe care le propunem. Sunt ideale pentru depozitarea hainuțelor și jucăriilor bebelușului.

Comoda cu sertare Ines Grey – este o comodă încăpătoare, cu 3 sertare, proiectată pentru depozitarea hainuțelor, a jucăriilor sau accesoriilor copilului. Poate fi echipată cu o masă pentru schimbarea copilului. Corpul este fabricat din plăci laminate de înaltă calitate, rezistent la deteriorări și umiditate, iar mânerele sunt lucrate manual. Se îmbină ideal cu celelalte obiecte de mobilier din cadrul colecției Ines Grey.

– Comoda cu 6 sertare Lotta White – are șase sertare încăpătoare și poate fi echipată cu o masă schimbătoare, cu opțiunea de montare pe stânga, dreapta și în centrul dulapului. Corpul pentru mobilă al comodei este realizat din plăci de lemn de înaltă calitate, rezistent la deteriorare și umiditate și este echipat cu balamale ”soft close”. Baza pe care este amplasat corpul de mobilier este din lemn de stejar, acoperit cu vopsea sigură pentru copii.

– Comoda cu 3 sertare Pinette – oferă sertare încăpătoare, iar partea de sus poate fi adaptată ca masă de înfășat, care poate fi asamblată în stânga, în dreapta sau în mijlocul sertarelor. Mobilierul este confecționat din placă laminată de înaltă calitate. Sertare sunt echipate cu deschidere în sistem ”apăsați pentru a deschide” și este recomandat montajul pe perete.

Zona de înfășat Lotta White – este necesară pentru toate mamele, fiind un loc care face mai ușoară îngrijirea și schimbarea copilului. Atât asamblarea, cât și dezasamblarea sunt simple și rapide, iar după schimbarea detașării aceasta nu lăsă urme pe comodă. Oferă posibilitate de atașare în mijloc, partea stângă sau partea dreaptă a comodei, iar greutatea maximă a copilului recomandată este 15 kg.
Alte produse pentru camera copilului
Pe lângă pătuț, dulap, comodă și zonă de înfășat, puteți amplasa în camera copilului și alte obiecte care să-i ofere o atmosferă plăcută, în care cel mic să se simtă relaxat și în siguranță. Dintre produsele Carena din colecția pentru copii Lotta Grey, special gândite în acest scop, vă propunem:

Căruciorul pentru depozitarea jucăriilor Lotta Grey – este un produs util și cu un design plăcut, potrivit pentru camera celui mic. Căruciorul pentru depozitare permite evitarea dezordinii și îi încurajează pe copii să păstreze ordinea și să își organizeze spațiul.
Căruciorul are roți și un șnur pentru a putea permite copiilor deplasarea mai ușoară a jucăriilor. Este spațios și este dotat cu roți cu o anvelopă de cauciuc, care protejează podeaua de zgârieturi.

Birou pentru copii Lotta Grey – este un birou simplu, cu un design minimalist. Are două sertare spațioase, margini laterale și o gaură pentru trecerea cablurilor. Astfel, biroul copiilor va fi mai organizat și toate cablurile pot fi așezate în același loc.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.