Tribunalul Suceava l-a condamnat pe Lucan Vladimir Zbranca la cinci ani și șapte luni de închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de „tentativă la omor”, „deținere de droguri de risc pentru consum propriu” și „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”
De asemenea, judecătorii îl obligă pe inculpat să plătească către Spitalul Județean Suceava suma de 2.151,43 lei reprezentând cheltuieli de spitalizare.
Decizia poate fi contestată în termen de 10 zile de la comunicare.
A intrat cu mașina în autoturismul fostei iubite iar apoi a vrut să o arunce de pe un pod
În anul 2017, Lucan Vladimir Zbranca a vrut să își omoare fosta iubită pe motiv că tânăra s-a despărțit de el.
Individul a așteptat o noapte întreapă pe un pod pentru ca femeia să iasă de la serviciu (lucra la un restaurant) și să pornească spre casă.
Pe podul care trece peste râul Moldova, pe raza comunei Sadova, tânărul a accelerat mașina și s-a izbit în autoturismul fostei iubite. După accident, tânărul a scos-o pe femeie și a târâit-o spre o balustradă pentru a arunca-o peste pod.
În ultimul moment, în timp de tânăra se ținea disperată de balustradă, un bărbat ce locuia în zonă a intervenit și a salvat-o după ce i-a aplicat lui Zbranca mai multe lovituri.
Tânărul supărat și s-a aruncat de pe podul de circa opt metri înălțime, fiind grav rănit și necesitând zeci de zile de îngrijiri medicale.
Anchetatori spun că înainte de incident Zbranca ar fi consumat cannabis.