Incendiu de la o afumătoare improvizată și bărbat în stare gravă după explozia unui cazan cu țuică. Pregătirile pentru Crăciun se lasă cu răniți, numai în 24 de ore înregistrându-se 3 incendii cu pagube mari dar și un internat la spital.
La Brăiești, o gospodărie a luat foc după ce proprietarul, un bărbat de 53 de ani, a pus mai multe bucăți de carne, slănină și alte preparate din carne de foc într-o afumătoare situată în prelungirea unei bucătării de vară.
La un moment dat însă, din cauza efectului termic, slănina a luat foc, incendiul dezvoltându-se în afumătoarea improvizată, după care focul s-a extins la nivelul acoperișului bucătăriei de vară.
La fața locului au intervenit lucrători din cadru ISU Bucovina-Detașamentul Fălticeni și autospeciale de pompieri civili din cadrul Primăriei Cornu Luncii, care au localizat și lichidat incendiul.
Proprietarul nu deține poliță de asigurare pentru clădirea afectată, iar prejudiciul creat este în valoare de 50.000 lei.
Un bărbat de 50 de ani a ajuns în stra gravă la Spitalul Siret și apoi la Spitalul Județean Suceava după ce i-a explodat în față cazanul cu țuică.
Bărbatul a fost adus la UPU Suceava cu arsuri de gradul unui și doi pe 50% din suprafața corpului.
Cum starea lui era gravă, acesta a fost transferat ulterior la Spitalul Sf. Spiridon din Iași.