Incendiu la o casă din Frătăuții Vechi, focul a fost pus intenționat. O femeie care locuia în imobil a provocat incendiu, în mod intenționat.

Vineri, la ora 22.51, polițiștii de la Gălănești au fost sesizați prin SNUAU 112 cu privire la faptul că pe raza comunei Frătăuții Vechi arde o casă.

În imobilul respectiv locuiesc două surori împreună cu familiile lor, respectiv o femeie de 50 ani la parter și o alta de 54 ani – la etaj.

În cursul serii, femeia de 50 de ani, a dat foc la niște obiecte vestimentare, în două camere de la parte, fapt ce a dus la propagarea incendiului.

Au ars cele două camere de la parter, una în proporție de cca 80%-90% și alta de 50%.

Ulterior, incendiul a fost lichidat de echipajele de pompieri. O parte din membrii de familie au declarat că femeia de 50 de ani manifesta de câteva zile un comportament deviant, însă nu cunosc motivul pentru care aceasta a provocat incendiul.

După stingerea incendiului, în urma cercetării la fața locului, s-a stabilit faptul că, într-adevăr, incendiul a fost provocat intenționat.

S-a folosit la aprinderea acestuia o brichetă, iar primul material care s-a aprins a fost hârtia, focarul incendiului fiind sufrageria de la parterul imobilului.

De asemenea, în camera unde locuia femeia de 50 de ani, chiar lângă patul acesteia, a fost găsit un morman de hârtie ce prezenta urme de ardere.

Agenții de poliție, în urma investigațiilor efectuate la fața locului, au stabilit faptul că persoana care a provocat incendiul este femeia care locuia la parterul imobilului.

Aceasta a recunoscut în final fapta comisă însă nu a putut justifica motivul.

Femeia a fost preluată de către un echipaj de ambulanță și transportată la Spitalul Municipal Rădăuți în vederea examinării medicale a acesteia, întrucât se simțea rău.

Au fost distruse bunurile din interiorul camerelor de la parterul imobilului.

Nu au fost victime omenești, ci doar pagube materiale.

În cauză polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvîrșirii infracțiunii de distrugere.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.