Incendiu la Centrul de Recuperare și Reabilitare a Persoanelor cu Handicap Pojorâta. Pompierii au intervenit cu promptitudine pentru a stinge flăcările care se extindeau spre o gospodărie învecinată.

Militarii Detașamentului de Pompieri Câmpulung Moldovenesc și lucrătorii SVSU Pojorâta au intervenit cu trei autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD B2 pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit în localitatea Pojorâta.

La sosirea echipajelor, incendiul se manifesta la o anexă ce aparține Centrului de Recuperare și Reabilitare a Persoanelor cu Handicap Pojorâta. Flăcările s-au propagat la proprietatea învecinată și au aprins un foișor.

Incendiul a fost lichidat după aproximativ 2 ore.

Au ars în urma incendiului: anexa centrului, pe o suprafață de aproximativ 30 de metri pătrați, și materialele depozitate în aceasta; acoperișul foișorului și un perete al construcției pe aproximativ 80 de metri pătrați. S-au degradat restul clădirii și bunuri din interiorul acesteia.

Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost fumatul în locuri nepermise.

Din fericire nu s-au înregistrat victime, iar pompierii au salvat o clădire administrativă (corp de magazii), ce aparține centrului, și casa de locuit a proprietății învecinate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.