Un incendiu puternic a izbucnit sâmbătă, în jurul orei 14.30, la o casă din satul Gura Haitii, comuna Șaru Dornei. Pagubele se ridică la peste 40.000 de lei.
În cursul zilei de sâmbătă, proprietara locuinței, o femeie în vârstă de 65 de ani, a făcut focul în centrală, după care s-a deplasat într-o altă cameră, iar la un moment dat când a ieșit din imobil a observat fum la acoperișul imobilului, fapt pentru care a sunat imediat la 112.
Militarii Detașamentului de Pompieri Vatra Dornei au intervenit cu trei autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD, pentru localizarea și lichidarea incendiului.
La sosirea echipajelor, flăcările se manifestau la acoperișul si etajul casei, cu pericol de propagare la întreaga clădire și la anexele gospodărești.
Pe timpul intervenției, pompierii paramedici SMURD au acordat primul ajutor medical soțului femeii, în vârstă de 73 de ani, pe care l-au transportat ulterior la spital, pentru investigații suplimentare.
În urma incendiului au ars acoperișul casei pe aproximativ 120 mp, tavanul etajului pe 100 mp și pereții etajului pe 30 mp. Au fost afectate mai multe bunuri din interior.
Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost efectul termic, generat de burlan metalic neprotejat corespunzător față de materialele combustibile. Incendiul a fost lichidat după aproximativ patru ore.