Incendiu, într-o gospodărie din Horodnicu de Sus, miercuri, produs de doi puștani. Cei doi s-au jucat cu chibriturile și au fumat pe ascuns iar apoi au aruncat aiurea țigările aprinse. Pompierii au intervenit două ore pentru stingerea flăcărilor. La fața locului au acționat două echipaje de pompieri din cadrul Detașamentului de pompieri Rădăuți și un echipaj de pompieri civili din cadrul Primăriei comunei Horodnic de Sus, care au localizat și stins incendiul. Imobilul care luat foc, o anexă, aparține unui localnic de 31 ani, care este plecat la muncă în Marea Britanie. Incendiul a pornit de la o țigară aruncată la întâmplare pe plantele furajere care se aflau sprijinite pe peretele exterior al anexei. Au fost degradaţi pereții anexei iar acoperișul a ars în totalitate. NU au fost înregistrate victime omenești. Prejudiciul cauzat se ridică la aproximativ 4000 lei. Polițiștii au sosit la fața locului și au demarat cercetări. În urma verificărilor şi investigaţiilor, s-a stabilit că vinovaţi de producerea incendiului se fac doi minori, ambii de 13 ani, localnici. Cei doi au achiziţionat de la un magazin din localitate chibrituri și țigări. Se pare că ei au aruncat o țigări aprinse în curtea respectivă dar și chibrituri. Mai întâi au luat foc plantele furajere aflate lângă peretele anexei, ulterior incendiul propagându-se atât la pereţii şi acoperişul anexei. Când au văzut focul, puștii ș-au speriat și au fugit acasă. În cauză urmează a se efectua cercetări față de cei doi minnori sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere din culpă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.