Panică la o pensiune din Mănăstirea Humorului după ce aici a izbucnit un incendiu. Duminică, la orele 09:13, polițiștii Secţiei 10 Poliţie Rurală Gura Humorului au fost sesizaţi prin SNUAU 112 cu privire la faptul că la Pensiunea „Chalet Hovel”, din Mănăstirea Humorului, a izbucnit un incendiu.
Patroana pensiunii a fost anunțată de către turiștii cazați cu privire la faptul că în pavilionul recreativ – foișor, a izbucnit un incendiu. Cu ocazia cercetărilor, s-a constatat faptul că la o distanţă de circa 80 de metri de pensiune, pe un teren ţinând de aceasta, într-un loc izolat, se află un foişor din lemn, în care este construit un grătar, pe care turiştii cazaţi la pensiune l-au utilizat în noaptea de sâmbătă spre duminică. Dimineață turiştii au constatat faptul că în anexele din spatele foişorului a izbucnit un incendiu, motiv pentru care s-au mobilizat şi au împiedicat extinderea acestuia cu ajutorul extinctoarelor. La fața locului au ajuns și două autospeciale de pompieri de la Gura Humorului. Pompierii au lichidat incendiul, stabilind-se ca și cauză a incendiului „efectul termic, coş de fum amplasat ori neprotejat termic faţă de materialele combustibile”. În urma incendiului au ars aproximativ 100 metri de instalaţie decorativă (ghirlande) şi au fost degradate un geam termopan, două uşi din lemn stratificat cu geam termopan și bunuri cu o valoare de circa 15.000 lei Nu au existat victime omenești. Pensiunea şi anexele acesteia sunt monitorizate cu camere de supraveghere video iar administratorul deţine poliţă de asigurare.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de „distrugere din culpă”, urmând a fi soluționat procedural de Postul de Poliție Mănăstirea Humorului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.