Incendiu într-o gospodărie din Vicovu de Sus de la un aragaz lăsat aprins.
Miercuri după-amiază, în jurul orei 15.00, agenții din cadrul Poliției Orașului Vicovu de Sus au fost sesizați prin SNUAU 112 cu privire la faptul că la o locuință situată în oraşul Vicovu de Sus, strada 1 Decembrie,  județ Suceava a izbucnit un incendiu.
La fața locului s-au deplasat pompieri din cadrul ISU Bucovina – Garda de Intervenţie Vicovu de Sus, care au lichidat incendiul, în cauză nefiind înregistrate victime.
 În urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că incendiul s-a manifestat într-o anexă a imobilului.
A fost deteriorată anexa ce servea drept bucătărie de vară, fiind arsă asteriala locuinței cu invelitoare din tablă pe o suprafață de 30 mp, cât și 20 de mp din podul casei de locuit, totodată fiind deteriorată o suprafață de 10 m2  de perete exterior al locuinței.
 Lucrătorii din cadrul  ISU Bucovina – Garda de Intervenţie Vicovu de Sus, care au localizat şi lichidat incediul, au stabilit drept cauză a producerii „sistem de gătit amplasat necorespunzător””, iar ca mijloc care a produs incendiul ”aparat de gătit pentru bucătărie (aragaz)”
Proprietarul nu a putut evalua valoarea pagubelor. Din discuțiile purtate cu membrii familiei nu exista suspiciuni cu privire la producerea acestui incediu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.