Construcția Sălii Polivalente Suceava va demara în toamnă. Anunțul a fost făcut miercuri de primarul Ion Lungu.
La sediul Primăriei municipiului Suceava a avut loc prima întâlnire cu reprezentanții firmei SC „Miss Grup” SRL Bistrița, care va construi Sala Polivalentă.
La discuții au participat administratorii firmei, asociații în licitație, reprezentanți ai proiectantului dar și primarul Ion Lungu.
S-a convenit ca până la sfârșitul lunii octombrie să fie gata proiectarea și să demareze efectiv lucrările de construcții.
„Am vizitat amplasamentul, au apreciat ca este liber de sarcini și că este în curs de finalizare montarea postului de transformare în vederea alimentării cu energie electrică a Sălii polivalente și au început să lucreze la proiectare”, a declarat primarul Ion Lungu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.