Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Structura Centrală au dispus reținerea pentru o perioadă de 24 de ore a inculpatului S.M., în vârstă de 30 de ani, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic național de droguri de risc. În fapt, s-a reținut că, inculpatul S.M. a deținut în vederea comercializării droguri de risc, respectiv cantitatea de 9 kilograme de cannabis. Întrucât din cercetările efectuate în cauză a rezultat faptul că inculpatul S.M. intenționează să comercializeze cantitatea de 9 kilograme de cannabis, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală împreună cu ofițerii de poliție judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate București – Serviciul Antidrog au organizat o acțiune de prindere în flagrant. În acest sens, la data de 25.11.2019, inculpatul S.M. a fost prins în flagrant în timp ce încerca să comercializeze cantitatea de 2 kg de cannabis. Cu ocazia percheziţiilor efectuate au fost identificate şi ridicate sumele de 150.800 de lei, 57.985 de euro și 100 de dolari, dar și un autoturism în valoare de 15.000 de euro și un cântar electronic de precizie.
În cursul zilei de astăzi, inculpatul S.M. urmează să fie prezentat în fața magistraților de la Tribunalul București cu propunere de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile. Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale.