Perioada de detașare la șefia Direcției de Sănătate Publică Suceava a ieșencei Manuela Trifan a expirat. Ministerul Sănătății a decis ca aceasta să se întoarcă la Iași. Înlocuirea medicului Trifan ar avea la bază un referat întocmit de către secretarul de stat Horațiu Moldovan și aprobat de către conducerea Ministerului Sănătății. Manuela Trifan este cea care a gestionat DSP Suceava pe perioada carantinei și cea care a semnalat deficiențe în raportarea cazurilor de COVID-19 din județ. Aceasta a avut un factor determinat în ceea ce privește scoaterea municipiului Suceava și a 8 localități limitrofe din carantină. MS urmează să numească un alt director executiv la DSP Suceava cu titlu interimar. Manuela Trifan ne-a declarat că se întoarce la Iași cu certitudinea că a făcut tot ce i-a stat în putere pentru remedierea situației epidemiologice în județul Suceava. Aceasta a recunoscut că a fost o perioadă foarte solicitantă pentru ea ca epidemiolog și șef de instituție și că se întoarce cu bucurie la Iași.