Îndrăgitul interpret de muzică populară, Anton Achiței, în vârstă de 73 de ani, a încercat să se sinucidă, vineri noapte, în camera unui hotel din SUceava, unde era cazat. Achiței locuiește în Bacău, însă se află la Suceava pentru că înregistra mai multe piese la un studio din municipiu. Sâmbătă dimineață, la ora 07.56, Poliția Municipiului Suceava a fost sesizată prin apel la 112 de către recepționera Hotelului Balada din municipiul Suceava, despre faptul că acesta a încercat să se sinucidă și că se află în stare gravă în camera sa de hotel. În urma cercetărilor efectuate, polițiștii au stabilit că în noapte de 29/30.11.2019, ora 00.10, în timp ce se afla în camera hotelului, Anton Achiței s-a deplasat în baie și s-a așezat în cadă, unde, cu o lamă, și-a provocat leziuni la nivelul încheieturii și antebrațului mâinii stângi, cu intenția de a-și lua viața. Ulterior, acesta s-a târât până pe pat, unde, la ora 07.30 a sunat un prieten, spunându-i ce a făcut și cerând ajutor. Prietenul a fost cel care a sunat la recepția hotelului și a anunțat cele întâmplate. Ulterior, la fața locului a ajuns și un echipaj medical care i-a acordat îngrijiri medicale de urgență și l-a transportat la Spitalul Județean Suceava. Medicii au stabilit ca diagnostic:,, sindrom depresiv, tentativă catalitică”. Interpretul se află în afară acum în afara oricărui pericol și urmează să fie examinat din punct de vedere psihiatric.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.