Deputatul PNL de Suceava Ioan Balan a declarat miercuri că angajamentul ferm al PNL este creșterea bunăstării tuturor românilor. Acesta susține că modelul economic liberal, axat pe susținerea investițiilor publice și private, pe consolidarea economiei românești și pe reindustrializarea țării, reprezintă cea mai bună soluție pentru a crește bunăstarea românilor din toate provinciile istorice ale țării, atât în mediul urban, cât și rural:
”Într-un singur an, Guvernul PNL a reușit să ne scape de modelul toxic implementat de PSD în ultimii ani, prin care România împrumuta miliarde de euro în perioade economice favorabile, iar banii împrumutați mergeau către stimularea importurilor și susținerea altor economii. Niciun ban din sumele împrumutate în anii trecuți nu au lăsat beneficii vizibile în țara noastră – autostrăzi nu s-au construit, școlile și spitalele regionale au fost neglijate, iar antreprenorii români au fost sugrumați cu tot felul de biruri.
Într-un singur an, PNL a schimbat cu totul acest mod păgubos de a ține România în subdezvoltare. În anul 2020 am ajuns la cea mai mare rată de absorbție a fondurilor europene, care ne-a permis să deblocăm toate șantierele de infrastructură din țară și să demarăm alte proiecte noi. Tot în anul 2020, aproape 400 de școli au beneficiat de bani pentru reabilitare sau modernizare, iar banii cheltuiți în sănătate sunt la cel mai mare nivel din ultimii 30 de ani.
Tot în plină criză economică, PNL a slăbit povara fiscală care apăsa pe umerii antreprenorilor români, eliminând supra-acciza la carburanți, taxele aberante pe munca part-time și taxele otrăvite puse pe facturile de energie, comunicații sau pe ratele bancare ale tinerilor care sperau să-și cumpere o casă.
Așa cum pomul se judecă după fructele sale, tot așa cred că și PNL ar trebui să fie apreciat după efortul imens din ultimul an, pentru salvarea vieții oamenilor, pentru protejarea locurilor de muncă și a economiei naționale, pentru demararea celui mai curajos plan de dezvoltare a României. Acest efort ne permite să punem în aplicare, în următorii 4 ani, cel mai mare pachet de investiții pentru România din ultimul secol. Nu sunt vorbe mari și nici promisiuni deșarte.
Oricine poate să analizeze în detaliu fiecare proiect de investiții din Programul PNL și poate să constate că toate proiectele sunt deja în faze avansate de elaborare sau de implementare și fiecare proiect are sursă certă de finanțare din bugetul național sau din cele 80 de miliarde de euro puse la dispoziție de Uniunea Europeană. Mai mult decât atât, este pentru prima dată în ultimii zeci de ani când Guvernul PNL își axează cele mai multe dintre investiții către zonele mai puțin dezvoltate – Moldova și Oltenia – pentru a elimina în următorii 4 ani toate decalajele de dezvoltare din interiorul țării.
Cred cu putere că după 4 ani de guvernare liberală în Moldova se va trăi la fel de bine ca la București, Cluj, Sibiu sau Oradea. Eforturile administrației publice locale a PNL din Moldova trebuie susținute de un Guvern liberal care să muncească 7 zile pe săptămână, 24 de ore pe zi, pentru a finaliza proiectele de dezvoltare a României. Noi, PNL, ne-am angajat ferm să susținem bunăstare pensionarilor, a angajaților, a antreprenorilor români, ori singura variantă pentru a ne onora angajamentul este să dezvoltăm România. O Românie dezvoltată este garanția că statul va avea grijă de fiecare cetățean al său”, a explicat Ioan Balan.