Deputatul PNL de Suceava Ioan Bălan a declarat miercuri că Autostrada Nordului demarează de la Gura Humorului și va fi făcută cu bani europeni nerambursabili.

Ioan Bălan salută avizarea în Consiliul tehnico-economic al Ministerului Transporturilor a primului tronson din Autostrada Nordului, respectiv a variantei de ocolire a orașului Gura Humorului din județul Suceava:

În urmă cu câțiva ani, Suceava era județul fără speranță, fără investiții și fără un proiect major de infrastructură care să ne ajute să ne dezvoltăm.

Ne uitam către București pentru că nu avem utilități de bază, școli, spitale și un drum care să ne lege de Capitală. Echipa liberală condusă de președintele Gheorghe Flutur, adică parlamentarii, primarii, consilierii locali și județeni, dar și oamenii apropiați de PNL au demonstrat că prin muncă și dedicație se pot face minuni.

Salut și apreciez veștile care vin de la Ministerul transporturilor, privind aprobarea ultimelor documentații cu privire la demararea lucrărilor la Autostrada Nordului.

Primul lot, cel care traversează orașul Gura Humorului, este tot mai aproape de realizare, grație muncii Consiliului Județean Suceava și președintelui Flutur, care au întreprins toate demersurile pentru ca acest proiect să se realizeze.

Studiul fezabilitate e gata, avizele cele mai importante pentru lotul 3 al Autostrăzii Nordului sunt finalizate, iar lucrările pe raza județului Suceava, respectiv pe raza localităților Gura Humorului, Frasin și Păltinoasa, sunt tot mai aproape de realizare.

Îl felicit pe Gheorghe Flutur și pe toți cei care au contribuit la acest proiect. Știu că nu va fi ușor până nu vom reuși să circulăm pe Autostrada Moldovei sau pe cea a Nordului, însă, odată demarate, PNL s-a angajat să ducă toate proiectele până la capăt!

Dacă unii fac propagandă mincinoasă prin piețele Sucevei și aruncă cu noroi în ceea ce reușim noi să realizăm, noi ne concentrăm eforturile să ducem proiectele până la capăt. La PNL așa stau lucrurile – ne-am angajat în fața oamenilor cu anumite proiecte și trebuie să le finalizăm, pentru că beneficiile le vom resimți cu toții.”

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.