Ioan Balan cere ministrului Sănătății măsuri pentru creșterea siguranței personalului medical din unitățile de stat. Asta în condițiile în care se înregistrează tot mai multe cazuri de violență la adresa personalului din spitale.

În primul rând, deputatul PNL de Suceava, cere luarea de măsuri pentru protecția personalului medico-sanitar care lucrează în unitățile de primiri urgențe – cele mai expuse unor asemenea riscuri.

”Am convingerea că aveți cunoștință despre incidentele tot mai frecvente care au loc în unitățile sanitare de stat, personalul medical fiind ținta violențelor fizice sau verbale, precum și ținta amenințărilor directe ale unor pacienți sau aparținători.

În urmă cu puțin timp, a fost prezentată în spațiul public experiența de netolerat a unei doamne medic pediatru de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Suceava, care a fost amenințată de către familia unui aparținător în mod direct (”Dacă păţeşte ceva copilul meu îl caut şi-l omor pe al tău.”).

Mai mult decât atât, din cauza deficitului acut de personal și a timpilor mari de așteptare, pacienții și aparținătorii devin deosebit de agresivi, deși personalului medical nu i se poate imputa nimic, cauza fiind deficitul de personal”, a transmis Ioan Balan ministrului Alexandru Rafila.

Deputatul PNL de Suceava spune că, din păcate, sesizările către organele de poliție au o eficacitate redusă și chiar determină o agresivitate și mai mare.

Din această cauză, numai la nivelul unității de primiri urgențe din Suceava ar fi plecat, în ultimii 5 ani, 7 medici specialiști, asta în condițiile unui deficit cronic de personal.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.