Deputatul PNL de Suceava Ioan Bălan îi solicită Ministrului Transporturilor, Sorin Grindeanu, să aibă ca prioritate modernizarea și automatizarea tuturor trecerilor la nivel cu calea ferată din județ.
”Chiar dacă investițiile în modernizarea trecerilor la nivel cu calea ferată (montare și automatizare a barierelor) reprezintă cele mai puțin costisitoare și rapide investiții care s-a putea realiza și ar contribui la creșterea siguranței rutiere/feroviare, în continuare există, atât la nivelul județului Suceava, cât și la nivel național, treceri la nivel cu calea ferată foarte slab semnalizate sau chiar nesemnalizate, cu acostamente acoperite de vegetație sau cu degradări ale stratului asfaltic.
De exemplu, în urmă cu numai câteva zile, pe linia secundară Dornești-Putna, în apropierea municipiului Rădăuți, județul Suceava, a avut loc un accident grav la o trecere la nivel cu calea ferată, din care au rezultat 4 răniți, inclusiv pagube la nivelul infrastructurii feroviare”, a transmis în scris Ioan Bălan către ministrul Transporturilor.
Deputatul PNL de Suceava a solicitat informații despre trecerile la nivel cu calea ferată din județul Suceava și cânte dintre acestea vor fi modernizate în anul 2024.