”Mii de proiecte depind de finanțările din PNRR. Reformele trebuie urgentate, iar finanțările trebuie să vină la timp!”, este declarația făcută de deputatul PNL de Suceava Ioan Bălan în Parlamentul României.
Acesta atrage atenția că dacă unele reforme din domeniul social nu se vor realiza în temenele asumate, atunci este posibil ca tranșe de finanțare din PNRR să fie întârziate la plată.
Redăm declarația făcută de deputatul PNL de Suceava Ioan Bălan:
”Domnule președinte,
Doamnelor și domnilor deputați,
Trebuie să apreciem cu toții eforturile deosebite ale autorităților publice locale care, în ultimii doi ani, s-au străduit să identifice prioritățile comunităților locale, pentru a elabora proiectele astfel încât să fie eligibile, pentru a obține finanțarea necesară din fonduri externe nerambursabile.
Dacă mulți ani de zile am fost nemulțumiți de faptul că administrațiile locale nu utilizează fondurile europene la întreaga capacitate, că nu se întocmesc suficiente proiecte și că nu toate sunt de calitate, acum avem satisfacția că mii de proiecte ale primăriilor au primit ștampila ”aprobat” din partea autorităților care gestionează fondurile nerambursabile din Planul Național de Redresare și Reziliență, dar și din bugetul multianual al Uniunii Europene.
Mai mult decât atât, dacă în trecut proiectele din fonduri europene se concentrau în marea lor majoritate pe zonele urbane dezvoltate, astăzi, județele din Moldova sau din Oltenia se află printre principalii beneficiari ai fondurilor de coeziune și din PNRR. De asemenea, proiectele de investiții din fonduri europene reprezintă cel mai important stimulent pentru dezvoltarea economiei din Moldova, pentru firmele mici și mijlocii cu capital românesc, precum și un factor important pentru crearea de locuri de muncă bine plătite, atât la oraș, cât și în mediul rural.
Stimați colegi,
Privesc cu îngrijorare unele informații apărute în spațiul public prin care autoritățile române sunt avertizate în mod serios că, dacă unele reforme din domeniul social nu se vor realiza în temenele asumate și la calitatea așteptată, atunci este posibil ca unele tranșe de finanțare din PNRR să fie întârziate la plată. Vreau să cred că este un avertisment legitim care să pună în mișcare acele ministere codașe la înfăptuirea reformelor, reforme pe care nu trebuie să le privim ca fiind impuse de Uniunea Europeană, ci trebuie să recunoaștem că sunt reforme pe care le așteaptă toată populația.
Am încredere că actuala coaliție de guvernare, care, sub mandatul premierului Nicolae Ciucă, a gestionat ireproșabil mai multe crize simultane și care a reușit să pună în mișcare cel mai mare plan de investiții din istorie, va reuși să înlăture orice piedică în calea dezvoltării țării noastre cu ajutorul finanțărilor europene nerambursabile.”