Senatorul PSD de Suceava, Ioan Stan, a atacat dur Guvernul PNL într-o declarație de presă făcută joi dimineață. „În timp ce românii suferă, acești iresponsabili fură cu aroganță criminală și umflă buzunarele clientelei sale politice”, declară Ioan Stan. Ioan Stan este de părere că Guvernul Orban este mai periculos decât coronavirusul.
Senatorul PSD a vorbit despre împrumuturile pe care le face Guvernul PNL țoi care îngroapă România în datorii dar și despre producătorii români scoși cu forța din piețe. Ioan Stan spune că orice zi în plus cu acest guvern înseamnă mai mulță sărăcie și mai mulți morți.
Redăm în continuare declarația de presă a senatorului Ioan Stan, președinte al PSD Suceava:
„Orice zi în plus cu guvernul Orban la conducerea țării înseamnă mai mult rău, mai mulți morți, mai multe cazuri de îmbolnăviri, mai mulți șomeri, mai multe falimente, mai multă sărăcie, mai mult pericol pentru viața și familia fiecărui român.
În timp ce românii suferă, acești iresponsabili fură cu aroganță criminală și umflă buzunarele clientelei sale politice. Ne bagă cu pași repezi într-o criză economică care o va dubla pe cea din sănătate condamnând România la un viitor sumbru.
Nu o spunem noi ci Comisia Europeană care ne arată că datoria publică va ajunge la 63,2% din PIB în anul 2022. Rezolvarea problemelor punctuale și de actualitate exclusiv pe datorie nu aduce cu sine decât pericolul unei crize viitoare. Fără restructurare economică și cu risipa bugetară, fără abordare strategică ci doar cu măsuri electorale, România este condamnată la criză.
Paradigma de guvernare economică și fiscal – bugetară abordată de guvernul PNL trebuie schimbată radical. Actuala abordare este un eșec și o demonstrează cifrele. Astfel, datoria publică a țării noastre a ajuns la 42,8% din PIB în doar primele opt luni ale anului 2020, față de 35,2% în decembrie 2019. O creștere cu 7,6 puncte procentuale și cu 76,6 miliarde lei în valoare absolută.
Această situație se datorează suitei de măsuri aberante luate de Ludovic Orban și camarila sa, printre care se numără și cea cu închiderea piețelor fără niciun studiu care să demonstreze utilitatea unei asemeni hotărâri. Din fericire, parlamentarii PSD au reusit să stopeze acestă aberație prin vot, în Parlamentul României.
Putem spune că decizia închiderii piețelor a fost la fel de proastă și ineptă precum cele de închidere a parcurilor pe timpul nopții în pragul iernii, de interdicție a deplasării noaptea, ori de închidere a tuturor școlilor când toată Europa le menține deschise.
Pe 6 decembrie nu doar producătorii români alungați din piețe afară, în frig, vor avea posibilitatea să-i arate lui Iohannis și PNL ce înseamnă noțiunea de „dreptate”. Ci toți românii! Practic prin votul lor vor decide dacă România se va afunda în criza sanitară și economică, cu un guvern liberal incompetent la conducere sau se va vindeca. De votul lor va depide viața lor, sănătatea lor, locul lor de muncă, viitorul copiilor lor.
Din punctul nostru de vedere, Guvernul Orban e mai periculos decât coronavirusul. Oamenii sunt mai loviți și suferă mai rău din cauza deciziilor incompetente, absurde, ale acestor guvernanți decât din cauza acestui virus”.