Liderul PSD Suceava, senatoru Ioan Stan, a remis miercuri un comunicat de presă în care atacă propunerea liderului național al PNL – Ludovic Orban de a se renunța la scutirea de impozitul pe venit a IT-iștilor
Redăm în întregime comunicatul de presă: ”Se pare că este cu adevărat greu să nu-ți dai arama pe față și să nu-ți arăți adevărata fire. Se demonstrează în aceste zile de însuși cel ce se crede liderul PNL. Devorat de o ambiție fără margini, cea care îl împinge ca de dragul de a ieși mereu în față să comită pur și simplu cele mai uriașe gafe cu putință, ba chiar să meargă până acolo încât să ”pună umărul” la nereușita propriilor membri de partid, Ludovic Orban face în aceste zile încă una nefăcută. În numele unei presupuse echități fiscale personajul sus-amintit vine cu ”senzaționala” propunere de a se renunța la scutirea de impozitul pe venit a IT-iștilor. Emisă după comunicarea intenției de a anula sporurile de toate felurile și pentru toate categoriile de salariați, ulterior rectificată pe ici pe colo, această nouă ”sclipire” PNL-istă este de natură să revolte pe orice om cu o minimă putere de înțelegere. Cine sunt cei către care se îndreaptă privirea dlui ce promitea marea cu sarea în recenta campanie electorală împotriva PSD? O categorie de specialiști care a primit în anul 2004, de la guvernul Năstase, scutirea de impozit pe venit a cărei arie de aplicare s-a lărgit în decembrie 2017, la inițiativa PSD, de la 75.000 la 100.000.Intru în detalii folosind informațiile oferite de Asociația patronală a industriei de software și servicii și care spun că facilitățile fiscale au făcut și mențin industria IT românească competitivă într-o cursă cu alte țări care oferă programatorilor impozit pe venit ”zero” precum Polonia, Ucraina sau Belarus. Și mai spun că deficitul de forță de muncă din IT la nivelul UE este atât de mare, încât o astfel de măsură ar putea avea ca rezultat o reducere masivă a specialiștilor din țară, deci un impact economic major. Conform acelorași informații, cifra de afaceri estimată pentru 2019 este de peste 5 miliarde euro, aproape 6% la PIB. Evolutiv, din 2013 până astăzi, dimensiunea pieței s-a dublat, iar din 2003 a crescut de cinci ori (de la 1 miliard euro la 5 miliarde euro). Contribuția în PIB a industriei a evoluat de la 0,5% în 2003 la aproape 6% astăzi.Să mai precizăm că nevoia anuală de specialiști este de 14.000 de oameni, dublă față de numărul absolvenților în domeniu. Același ANIS estimează că față de 6% din PIB acum ,potențialul IT permite a se ajunge la 10 % în 5 ani.Sigur că apartenența mea politică mă poate face suspectabil de partizanat. Dar s-au făcut comentarii foarte aspre la adresa intențiilor președintelui PNL de către prezumtivi aliați politici. Citez spusele deputatului USR Cătălin Drulă, președintele Comisiei pentru tehnologia informației și comunicațiilor din Camera deputaților ”eliminarea facilităților fiscale pentru IT-iști ar fi o imensă prostie cu efect economic net negativ”. Apreciind spusele dlui deputat, nu mă pot opri să-i amintesc un proverb arhicunoscut și recunoscut ”spune-mi cu cine te aduni ca să-ți spun cine ești”. Și poate că edificator pentru aprecierea de care se bucură Ludovic Orban în rândul propriilor colegi de partid este faptul că, ideea de a se arunca, cu tot cu partid evident, în astfel de aberații a fost urgent sancționată, cerându-i-se demisia imediată. Mă refer la apelul președintelui filialei Târgu Jiu a PNL și primar al orașului cu același nume. Dacă ura neabătută a lui Ludovic Orban împotriva noastră a PSD –ului îi va alimenta și pe viitor astfel de inițiative eu nu-i pot decât a-i mulțumi. Ne face mari servicii și îl încurajez să continue. Am făcut atât de multe în guvernarea noastră pentru atât de multe categorii sociale românești încât are material de ”tăiere” mulți ani de aici înainte. Iar electoratul să cântărească și să decidă în afara sloganurilor, pe realități.”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.