Senatorul PSD de Suceava Ioan Stan atacă dur coaliția de guvernare și spune că această „coaliție PNL-USRPLUS-UDMR a dat drumul oficial la austeritate”. Declarațiile senatorului PSD de Suceava vin după ce Orban a anunțat tăieri de venituri pentru toate categoriile sociale.

Ioan Stan spune că minciuna a ajuns să fie sinonimă cu Guvernul Cîțu și că în campania electorală peneliștii au mințit că nu vor fi luate măsuri de austeritate. Ioan Stan precizează că nici o categorie socială șu scapă de tăierile acestui guvern, inclusiv copii – ale căror alocații sunt înghețate.

„Copiii, salariații, pensionarii, oameni de afaceri, studenții, elevii – nimeni n-a scăpat nețepuit de guvernul PNL-USRLPLUS-UDMR. Se pare că aceasta este „România Normală” a președintelui Iohannis, una în care guvernul său „uită” cu aroganță de angajamente și promisiunile făcute”, a explicat senatorul PSD de Suceava Ioan Stan.

Redăm integral declarația de presă a lui Ioan Stan – președinte al PSD Suceava:

„Săptămâna aceasta, coaliția PNL-USRPLUS-UDMR a dat drumul oficial la austeritate. Practic au îngropat toate speranțele unui întreg popor de a avea un trai decent și civilizat dar și speranțele mediului de afaceri la o revenire spre normalitate a economiei. Și este doar începutul unui drum lung al austerității.

Din păcate pentru cei de la putere, românii nu uită că în campania electorală dar și pe durata anului trecut, ca răspuns la avertismentele PSD, liberalii nu știau ce asigurări să mai dea că vor crește pensiile, salariile și alocațiile, etc. S-a ales praful de promisiunile lor, ceea ce trebuie să recunoaștem că nu este tocmai o surpriză. În acest context, anunțul președintelui PNL Ludovic Orban că în acest an nu se acordă nicio majorare de pensii confirmă, o dată în plus, că PSD-ul a știut ce le poate pielea.

În campania electorală PNL-iștii au mințit cu premeditare știind bine că dacă spuneau că taie pensiile n-ar mai fi fost votați. Acum se justifică cinic printr-o așa zisă lipsă de bani și invocă deficitul bugetar mare, deși ei înșiși au provocat acest deficit prin nepricepere și cadouri fiscale gigantice către clientela politică.

De altfel, minciuna a ajuns să fie sinonimă cu Guvernul Cîțu. Copiii, salariații, pensionarii, oameni de afaceri, studenții, elevii – nimeni n-a scăpat nețepuit de guvernul PNL-USRLPLUS-UDMR. Se pare că aceasta este „România Normală” a președintelui Iohannis, una în care guvernul său „uită” cu aroganță de angajamente și promisiunile făcute.

Fiecare zi care trece ne demonstrează imensa fraudă morală care stă la baza actualei guvernări. Au câștigat puterea prin minciună și dezinformare, guvernând sfidător și disprețuitor, față de toți românii, inclusiv față de cei care i-au votat.

Efectiv nu există nicio categorie socială care să aibă vreun beneficiu de pe urma guvernării Cîțu. Salariații au pierdut banii cuveniți de drept la salarii, pierzându-și puterea de cumpărare. Copiii au pierdut mai mult de jumătate din alocația legal stabilită. Antreprenorii și-au pierdut afacerile așteptând zadarnic sprijinul promis în pandemie. Agricultorii au fost abandonați în voia lui Dumnezeu și a sorții. Acum și pensionarii așteaptă zadarnic majorarea promisă în campania electorală, urmând ca și studenții să nu mai beneficieze de gratuitate la transport”.

Trebuie remarcat că România este singura țară europeană care anunță în plină pandemie măsuri de austeritate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.