”Cu privire la prezența UDMR-ului la guvernare considerăm că cei de la PNL trebuie să se pună de acord în această privință”, declară președintele Organizației Județene a PSD Suceava – senatorul Ioan Stan.

Acesta a explicat că PSD a fost primul partid care, prin vocea secretarului general Paul Stănescu, a amendat  declarațiile de la Tușnad ale premierului Ungariei – Viktor Orban.

Ioan Stan a precizat că PSD condamnă orice abordare rasială și anti-europeană, deci inclusiv atitudinea celor care au aplaudat discursul dlui Orban.

Redăm declarația de presă a senatorului PSD de Suceava:

”Cu privire la prezența UDMR-ului la guvernare considerăm că cei de la PNL trebuie să se pună de acord în această privință, pentru că premierul este cel care poate pune în aplicare o decizie privind menținerea sau demiterea miniștrilor UDMR. 

În plus, PNL și UDMR fac parte din aceeași familie europeană unde ar trebui să se facă anumite clarificări referitor la limitele discursului public politic. Avem convingerea că echilibrul este cheia succesului în orice privință, îndeosebi în lumea politică.

În ceea ce privește discursul premierului ungar, PSD s-a pronunțat clar împotriva acestuia, deoarece contravine în mod clar valorilor europene privind drepturile și libertățile omului.

Pe cale de consecință, PSD condamnă și atitudinea celor care au aplaudat acel discurs, indiferent dacă e vorba de membri UDMR, ai altor partide sau cetățeni obișnuiți. Astfel de discursuri nu trebuie încurajate în niciun fel, istoria demonstrându-ne către ce poate duce astfel de abordări.   

Totodată, nu trebuie să uităm că și în trecut au existat unele derapaje din partea unor membri UDMR, dar nu s-a pus problema ieșirii acestui partid de la guvernare.

Când vorbim de coaliții trebuie judecată poziția oficială a formațiunilor politice, nu a unor membri cu viziuni radicale.

Din acest motiv este importantă poziția UDMR-ului față de abordările rasiste existente în discursul dlui Orban și sperăm ca aceștia să se delimiteze de ele pentru a demonstra că rămân fideli valorilor comune europene.”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.