Senatorul PSD de Suceava Ioan Stan a declarat joi că actualul Guvern promite alocări importante de fonduri în timp ce programe de finanțare precum PNDL sunt sistate iar investițiile locale sunt blocate la acest moment.

”Fondurile destinate investițiilor locale sunt epuizate și o mulțime de proiecte sunt abandonate”, spune Ioan Stan, cre vorbește despre demagogia guvernanților dar și despre lupta internă pentru putere din partidele aflate la guvernare.

Senatorul PSD de Suceava a trceut în revistă investiții abandonate în județ din lipsă de fonduri și declară că împrumuturile masive făcute de Guvern nu se regăsesc în economia reală.

Redăm integral declarația de presă a senatorului PSD de Suceava Ioan Stan:


”După cum arătam în comunicatul de săptămâna trecută, Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației a informat primăriile, printr-o scrisoare, că au fost epuizate fondurile din PNDL pentru anul în curs, recomandarea fiind să finanțeze proiectele din surse proprii sau să sisteze lucrările.

Iar asta se întâmplă în timp ce guvernul incompetenților PNL-USRPLUS-UDMR se luptă pentru ciolanul intern, lăudându-se cu inverstiții de miliarde de lei.

Demagogia lor merge până acolo încât premierul Cîțu promite alocări de încă 7 miliarde pentru investiții iar Ludovic Orban un viitor PNDL 3. Dar toate acestea numai pe hârtie.

Realitatea este că fondurile destinate investițiilor locale sunt epuizate și că o mulțime de proiecte care ar fi schimbat în bine viața românilor sunt abandonate. Iar acest lucru se întâmplă inclusiv în județul Suceava.

Iată câteva exemple. Din cauza faptului că actuala guvernare nu mai alocă bani prin PNDL, primăria Cajvana se vede nevoită să nu mai continue proiectul prin care se urmărea inființarea sistemului de alimentare cu apă a orașului Cajvana.

Tot din cauza lipsei finanțării, nu vor mai fi alimentate cu apă satele Dumbrăvița, Nigotești, Mesteceni și Ioneasa în comuna Vadu Moldovei, după cum nici Școala Gimnazială nr 2 din comuna Bogdănești nu va mai fi reabilitată și modernizată.

Toate aceste proiecte sunt aprobate, unele chiar începute, dar ce folos că cei de la putere nu sunt în stare să le asigure finanțarea până la capăt, deși PSD a asigurat banii pentru buna desfășurare a PNDL-ului aproape 10 ani de zile.

În mod evident, acest infantilism administrativ, fiscal-bugetar și politic al PNL-USRPLUS-UDMR duce la blocaje în lanț. Constructorii nu sunt plătiți, aceștia la rândul lor nu pot plăti lucrătorii, materialele șii utilajele. Astfel lucrările întârzie și cele realizate se depreciază, în timp ce beneficiarii lucrărilor continuă să fie privați de serviciile locale de bază.

Din păcate pentru români, Guvernarea PNL-USRPLUS-UDMR nu a făcut nimic din ce a promis, aducând cu ea doar împrumuturi masive care nu se regăsesc în economia reală, tăieri de salarii, pensii, alocații, creșteri de prețuri, inflație și un trai din ce în ce mai greu pentru omul de rând.”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.