Liderul PSD Suceava, senatorul Ioan Stan, a dat vineri replică la declarațiile deputatului PNL de Suceava Ioan Balan. „Domnilor din PNL, fiţi parteneri de guvernare şi daţi dovadă de responsabilitate”, a fost mesajul transmis de Ioan Stan.
Acesta spune că cei din PNL ar trebui să accepte pachetul de măsuri propus de PSD, fiind măsuri necesare prin care s-ar putea evita o situație economică gravă în România.
Redăm integral declarația de presă a senatorului PSD de Suceava Ioan Stan:
„Într-un comunicat recent, un parlamentar pnl-ist considera că PSD trebuie să privească PNL ca pe un partener de guvernare. Exact asta facem când le cerem sprijinul să promovăm măsurile guvernamentale vehiculate deja în spaţiul public.
Sunt măsuri necesare, gândite tocmai pentru a evita o criză economică gravă, datorată în bună măsură felului în care s-au împrumutat şi cheltuit banii publici în perioada pandemiei şi în perioada imediat următoare. Nu mai amintim cine a fost atunci la putere, dar dacă se insistă pe această temă o vom face cu cifre şi date exacte.
Şi ca să nu zică colegii noştri de coaliţie că suntem părtinitori, amintim că însuşi Guvernatorul BNR (care, apropo: nu face parte din PSD!), a transmit un mesaj cât se poate de clar de susținere a premierului și Guvernului în realizarea reformelor fiscale necesare pentru stabilitatea economică și socială a României.
Mai mult, BNR consideră că dacă nu se vor face aceste reforme, atunci România va suporta costurile financiare și sociale mult mai mari. La fel ca premierul Marcel Ciolacu, guvernatorul BNR consideră că este nevoie de echitate fiscală, pentru a putea susține echitatea socială și serviciile publice pentru cetățeni BNR transmite un avertisment către acei lideri din PNL care în ultima perioadă au lansat tot felul de atacuri la adresa Guvernul din care fac și ei parte.
BNR consideră că scandalul politic și instabilitatea politică pot afecta stabilitatea financiară a României. Isărescu afirmă că „fără stabilitate politică și coeziune socială nu putem avea „stabilitate financiară”.
Aşa că da, domnilor din PNL, fiţi parteneri de guvernare şi daţi dovadă de responsabilitate acceptând pachetul de măsuri propus de premierul Ciolacu. Pentru că în perioada pandemiei şi cea imediat următoare, sigur numai de responsabilitate nu aţi dat dovadă.
În altă ordine de idei, am văzut recent că domnul Flutur era din nou cu degetul pe hartă. Nu ne-am uitat exact ce arăta, dar sigur nu erau drumurile judeţene din Suceava.
Nu mai avem niciun chef să-i reamintim de fişa postului, dar printre noianul de declaraţii fără rost, printre horele şi strigăturile pe care lumea a ajuns să le considere ridicole, poate găseşte un pic de timp să se ocupe cât de cât şi de drumurile judeţului nostru. Dacă nu de toate, măcar de alea pe care i le-am semnalat în comunicatele anterioare (de exemplu: Hănţeşti, Zamostea, Zvoriştea și Grămeşti, etc).
Nu de alta, dar nu s-a mai lucrat nimic la ele. Repetăm, poate înţelege: nu de drumurile naţionale se ocupă el. Degeaba se laudă cu ce s-a făcut la Vicov! De drumurile naţionale se ocupă ministrul Transporturilor. Preşedintele Consiliului Judeţean se ocupă de cele judeţene. Şi vedem în ce stare sunt acestea!”