Senatorul Ioan Stan, președinte al PSD Suceava, a declarat marți că România riscă să își ia adio de la cele 80 miliarde de euro din cauza președintelui Klaus Iohannis. Motivul are fi că președintele încalcă statul de drept și vrea să numească un premier PNL în condițiile în care PSD a câștigat clar alegerile parlamentare de duminică.
Ioan Stan a precizat că UE a avertizat că nu va acorda bani europeni în cazul încălcării statului de drept. Ioan Stan le mulțumește sucevenilor care au votat PSD și a subliniat că parlamentarii PSD vor fi parteneri de dialog ai cetățenilor, indiferent de culoarea lor politică.
Redăm integral declarația de presă făcută de senatorul Ioan Stan:
„ În primul rând, le mulțumim sucevenilor pentru încrederea acordată. Votul lor ne onorează și ne responsabilizează în egală măsură. Mesajul electoratului a fost clar și pornim la drum cu gândul că trebuie să ne mobilizăm și să punem în aplicare cât mai repede soluțiile avute pentru problemele strigente care macină societatea românească, inclusiv pe suceveni. Ne referim aici la combaterea eficientă a epidemiei de Sars-CoV-2, la consolidarea sistemului sanitar, la deschiderea școlilor, la punerea în aplicare a legii pensiei, a legii alocațiilor și alte măsuri cuprinse în programul nostru de guvernare care ne vor ajuta să revenim cât mai repede la o viață normală. În al doilea rând, îi asigurăm pe alegătorii județului nostru că indiferent de opțiunea politică avută, vor găsi în noi, parlamentarii PSD de Suceava, niște parteneri de dialog corecți, echilibrați, axați pe rezolvarea problemelor existente în județ. La fel ca și până acum, nu vom ține cont de culoarea politică atunci când vine vorba de a găsi soluții pentru localitățile sau oamenii județului Suceava. Avem suficientă maturitate politică cât să înțelegem că prioritar este județul Suceava, nu partidul din care provenim și că în Parlamentul României îi reprezentăm pe toți sucevenii, nu numai electoratul nostru. Asta spre deosebire de președintele Klaus Iohannis, care în ciuda faptului că trebuie să fie președintele tuturor românilor, alege să fie mai departe președintele PNL-ului și refuză să respecte Constituția, susținând mai departe că premierul trebuie dat de acest partid, deși PSD-ul a câștigat alegerile în mod clar. Prin asta încalcă conștient statul de drept, iar UE a avertizat că nu va acorda bani europeni statelor care fac acest lucru. Datorită acestui președinte iresponsabil, ne vom lua adio de la cele 80 de miliarde de euro care ne reveneau. În ciuda acestui ultim aspect prezentat, vă mulțumim tuturor și ne angajăm să vă reprezentăm cu demnitate, responsabilitate și eficiență”, a declarat Ioan Stan.