Primarul Sucevei, Ion Lungu, a declarat, miercuri, în cadrul unei conferințe de presă, că va candida pentru un nou mandat dar că își va anunța candidatura după contracandidații săi, dorind să fie politicos. Lungu a precizat că nimeni din partidul din care face parte (PNL) nu și-a anunțat până acum intenția de a candida pentru fotoliul de primar al Sucevei. Acesta a adăugat că mai are și alte variante și dacă nu ar mai fi primar ar merge în privat dar sub nici o formă nu va ieși din politică. „Primăria nu e a mea ci a sucevenilor și a urmașilor urmașilor sucevenilor. Cu câte candidaturi mai multe, cu atât mai bine! Să vadă lumea ce potențial avem”, a declarat Ion Lungu. El a apreciat că Suceava este pe o traiectorie bună și că în ultimii ani s-au făcut multe pentru modernizarea orașului. Edilul a declarat că are un proiect care să ducă orașul spre o dezvoltare accentuată.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.