Ion Lungu îi urează succes lui Vasile Râmbu la alegerile din 2024, dacă acesta va candida la Primăria Suceava. Edilul a fost întrebat de reporteri, miercuri, în cadrul unei conferințe de presă, ce părere are de o eventuală candidatură a lui Vasile Râmbu la fotoliul de primar din partea PSD.
Ion Lungu s-a ferit să comenteze prea mult, spunând că la primărie el face administrație nu politică iar declarațiile politice se fac la sediul de partid.
A spus însă că îl cunoaște pe Vasile Râmbu de 30 de ani și că a avut cu acesta o colaborare foarte bună de-a lungul timpului, dând exemplu perioada când Vasile Râmbu a fost manager al Spitalului Județean Suceava, instituție a cărei activitate a fost sprijinită și de Primăria Suceava, mai ales în pandemia de COVID, deși spitalul nu este în subordinea municipalității.
Ion Lungu a replicat, râzând, că îi urează candidatului PSD la Primăria Suceava succes în alegerile din 2024 dar că își dorește ca primăria să fie câștigată tot de candidatul PNL Suceava.
Edilul s-a ferit să dea nume, să spună cine va candida din partea PNL la Primăria Suceava și nu și-a anunțat o eventuală candidatură (vezi video).
Vasile Râmbu, fostul manager al Spitalului Județean s-a înscris în PSD și cel mai probabil va candida la Primăria Suceava. Fostul manager al celui mai mare spital din județ a intrat marți, 14 martie, în rândul pesediștilor.
Pe vremuri un apropiat al liderului PNL Gheorghe Flutur, Vasile Râmbu, spun surse din PSD, se pregătește acum să preia șefia Organizației Municipale a PSD Suceava și să candideze anul viitor la fotoliul de primar al Sucevei.
Vasile Râmbu a fost demis din funcția de manager Spitalului Județean Suceava, pe 20 martie 2020, după ce spitalul a devenit focar de Covid, fiind ulterior cercetat într-un amplu dosar privind zădărnicirea combaterii bolilor.
Acesta a fost demis din funcție de către președintele CJ Suceava, Gheorghe Flutur, la solicitarea secretarului de stat în Ministerul Sănătății de atunci, Nelu Tătaru.