Ion Lungu anunță că se lucrează susținut la investițiile mari ale municipalității . Primarul Sucevei declară că toate investițiile mari din municipiu sunt în grafic.
*S-a ridicat podul de peste Pârâul Cetății, din cadrul proiectului „Ruta Alternativă Suceava-Botoșani” care face legătura cu porțiunea din ruta dată în funcțiune de pe Mirăuți, care duce la Podul Unirii. De asemenea se lucrează la trotuare.
*S-au finalizat lucrările de armare la parcarea subterană din cadrul Pieței George Enescu, urmează a se turna planșeul săptămâna viitoare.
*A prins contur Hala multifuncțională de la Autobaza Electrică, s-au adus ponurile tip sandwich, urmează a se lucra la închiderea halei.
*Se lucrează la organizarea de Șantier la Grădinița cu Program Normal din curtea Școlii Generale nr. 7, urmează a se demara lucrările.
*Se lucrează la modernizarea ștrandului municipal, se fac lucrări la excavații și la clădirile administrative.
„Mulțumim lui Dumnezeu că avem parte de o toamnă târzie și putem recupera ce nu am reușit să lucrăm în primăvară”, a concluzionat Ion Lungu.