Ion Lungu dă asigurări că nu se închide Bazarul Suceava și că se încearcă o diversiune în mediul online.
Acesta a explicat că nu ar avea nici un rost să se închidă Bazarul din moment ce municipalitatea a investit și încă investește pentru modernizarea acestui obiectiv.
Primarul a precizat că aceste zvonuri au apărut în mediul online deoarece urmează să fie mutate 60 de chioșcuri pentru a respecta planul ISU în vederea obținerii autorizației de funcționare.
”Pe niște grupuri din bazar se spune că se închide bazarul că nu știu ce se întâmplă. Vechea poveste când luăm niște măsuri se închide bazarul.
Logica e foarte simplă: de ce aducem căldură în bazar dacă tot vrem să-l închidem? Da, vor fi anumite porțiuni închise, vor fi mutate chioșcurile de acolo și am spus că degeaba vin oamenii la mine că nu pot pune o virgulă acolo.
Dacă unde e o virgulă și nu respectăm întocmai planul de la ISU degeaba am făcut modernizarea că nu putem obține autorizația de funcționare.
O facem în interesul cetățenilor de acolo așa cum am promis întotdeauna să le facem condiții mai bune.
Nu închidem niciun bazar dar vor veni lucrările de reamplasare a chioșcurilor”, a declarat Ion Lungu.