Momente emoționante, vineri, la Muzeul de Istorie din Suceava. Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, IPS Pimen Suceveanul, care împlinește pe 25 august 90 de ani, a fost omagiat în cadru festiv. Evenimentul, care a adunat un public numeros, a fost organizat de Consiliul Județean Suceava. Autorități, șefi de instituții, preoți și colaboratori l-au sărbătorit pe IPS Pimen. Acesta a mărturisit că se simte copilul răsfățat al Bucovinei și că și-a făcut testamentul iar că una din dorințe este ca la înmormântarea sa să răsune Balada lui Ciprian Porumbescu. La ceas de sărbătoare, Pimen Suceveanul l-a avut alături și pe IPS Teodosie – Arhiepiscopul Tomisului, care a ținut să fie prezent la Suceava. IPS Pimen a fost elogiat de cei prezenți și s-a vorbit despre contribuția sa la consolidarea Bisericii din Bucovina, despre promovarea tradițiilor și a adevăratei credințe dar și despre faptele sale caritabile. Un discurs emoționant a fost ținut de președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, care i-a mulțumit arhiepiscopului pentru învățături dar și pentru faptul că a reușit să îndrepte oamenii către Biserică. Flutur a spus că IPS Pimen este în primul rând un patriot și a amintit că arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților a fost primul care l-a invitat pe Regele Mihai în țară, la Putna, după 45 de ani de prigoană, dând astfel dovadă de un mare curaj. Președintele CJ Suceava a amintit și de Ștefan cel Mare și de moștenirea lăsată de voievod, de mănăstirile care astăzi atrag turiștii și a precizat că acest domeniu nu s-ar fi dezvoltat atât de mult fără sprijinul preoților din județ.
IPS Pimen s-a arătat încântat de discursul subprefectului de Suceava, Silvia Boliacu. Aceasta a spus că încearcă să nu îi aducă laude arhiepiscopului pentru a nu diminua din valoarea spirituală a faptelor acestuia – așa cum ne învață Biblia. Subprefectul i-a mulțumit lui IPS Pimen pentru felul în care a slujit Bucovina și i-a urat să se mântuiască.
IPS Pimen Suceveanul a primit la aniversare distincții atât din partea Consiliului Județean Suceava, cât și a Consiliului local și a Primăriei Suceava. Ion Lungu, primarul Sucevei, a dat citire unei scrisori de mulțumire din partea consiliulului local. Acesta a spus că o stradă din oraș, care duce spre Cetatea de Scaun a Sucevei, va purta numele lui Pimen Suceveanul (vezi video declarații).